ŞTIRI SIBIU – REGIONAL – ARGEŞ – Acţiuni ale IJP

0
274

Reținut de polițiști

În noaptea de 20 spre 21 martie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la o stare conflictuală între concubini.

În urma verificărilor, s-a stabilit că un bărbat de 35 de ani, din comuna Bistreț, județul Dolj, ar fi agresat fizic o femeie de 54 de ani, ar fi amenințat-o și i-ar fi sustras telefonul mobil.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie sub aspectul lovirii sau altor violențe, amenințare și furtul la plângere prealabilă, conform art. 199 rap. la art. 193, 206 și 228 în condițiile art. 230 din Codul Penal.

Bărbatul în cauză a fost identificat de polițiștii de ordine publică, pe raza municipiului Pitești, și condus la sediul poliției pentru cercetări.

După administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

  •  

Mandat pus în executare de polițiști

În ziua de 21 martei a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Mioveni au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, privind pe un bărbat de 31 de ani, din Mioveni, condamnat la 9 luni și 650 de zile de închisoare de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Bărbatul a fost încarcerat.

  •  

Transporta lemne fără proveniență legală

În ziua de 21 martie a.c., polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Domnești au depistat un bărbat de 44 de ani, din Nucșoara, care transporta material lemnos pe raza comunei Corbi, cu o autoutilitară, fără a poseda documente de proveniență sau de însoțire a transportului.

În urma evaluării de către un specialist, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea de 1,730 mc material lemnos, de esență brad.

Ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar materialul lemnos fără proveniență legală, a fost confoscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Domnești.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 154 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 14 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.

  •  

Conducea cu viteză excesivă

În ziua de 21 martei a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 28 de ani, din Bughea de Sus, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 114 km/h.

În urma abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar permisul de conducere a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.