Ştiri Sibiu – Regional – Argeş – Acţiuni ale IJP

0
258

Reținuți de polițiști

În ziua de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată, și au reținut un tânăr de 19 ani, din Bascov.

Din cercetări s-a stabilit că, în zilele de 19 și 23 martie a.c., tânărul ar fi condus un autoturism pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.

Totodată, tânărul se afla sub măsura controlului judiciar pentru infracțiuni rutiere.

După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zile de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

  •  

În ziua de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, și au reținut doi bărbați, de 32, respectiv 38 de ani, ambii din Vedea.

Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 25 martie a.c., în urma unui conflict spontan, bărbații ar fi agresat fizic un alt bărbat, în timp ce se aflau într-o stație de alimentare cu carburant din localitatea Vedea.

După administrarea probatoriului, în ziua de 31 martie a.c., cei doi au fost reținutți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 45.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 12 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.

  •  

Conduceau fără drept

În ziua de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 30 de ani, din Coreea, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Mărăcineni, fără a avea dreptul de a conduce în România.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

  •  

În ziua de 30 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat o femeie de 30 de ani, din Craiova, județul Dolj, care conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918 din Curtea de Argeș, având dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.

  •  

În ziua de 30 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au depistat un tânăr de 22 de ani, care conducea un autoturism pe raza localității Leordeni, fără a poseda permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.

  •  

Conducea sub influența alcoolului

În ziua de 31 martie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu au depistat o femeie de 42 de ani, din Ștefan cel Mare, care conducea un autoturism pe DJ 659, pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Valoarea alcoolemiei în aerul expirat a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă femeia a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul Penal, iar permisul de conducere al celui în cauză a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

  •  

Societăți sancționate pentru nereguli silvice

În ziua de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș, au acționat împreună cu specialiștri din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale în domeniul prelucrării, deținerii și comercializării de material lemnos, verificând activitatea unor  societăți comerciale din localitățile Coșești și Sălătrucu.

În urma verificărilor efectuate la societatea comercială din localitatea Sălătrucu, s-a constatat că aceasta nu deținea materialul lemnos pe grupe de specii și sortimente diferențe între stocurile scriptice/înregistrate în aplicația SUMAL 2.0 și stocurile faptice inventariate.

Ca urmare a abaterii constatate, societatea a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 15.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, totodată fiind dispusă măsura complementară a confiscării valorice pentru cantitatea de 263, 28 mc de material lemnos, în valoare de aproximativ 195.000 de lei.

La societatea din localitatea Coșești, s-a constatat o diferență între stocul scriptic și cel faptic de aproximativ 4 mc lemn de fag și faptul că societatea deținea, fără documente legale, cantitatea de 5,23 mc de material lemnos de diferite esențe.

Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 de lei, fiecare, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice.

Totodată, a fost luată măsura complementară de confiscare valorică a cantității de 4,19 m.c. lemn foc specia fag, în valoare de 930,69 lei și a confiscării fizice a cantității de 5,23 mc de material lemnos, ce a fost predată unui reprezentant din cadrul Ocolului Silvic Domnești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.