ŞTIRI SIBIU – Participanții la „Atelierele de dezvoltare prin actorie” au încheiat cu succes primul modul de activități

0
174

Primul modul de activități din cadrul Atelierelor de dezvoltare personală prin actorie s-a încheiat săptămâna trecută prin susținerea momentelor de spectacol de către participanți. Susținuți din culise de îndrumătorul lor, actorul Lucian Dragotă, aceștia au oferit celor prezenți un spectacol plin de emoție, bucurie și umor.

Mici și mari, toți copiii au dat dovada talentului și implicării lor interpretând personaje cunoscute ale pieselor lui Caragiale și recitând poezii din creația lirică a poeților români Ion Minulescu, Grigore Vieru, Adrian Păunescu și Mircea Micu. Părinții și susținătorii, deopotrivă amuzați și entuziasmați, au ținut pumnii strânși participanților și, astfel, totul a mers ca pe roate.

Atelierele s-au desfășurat gratuit, pe parcursul a șase luni de zile, participanții fiind împărțiți în trei grupe de lucru – copii, adolescenți și adulți. Cu ajutorul exercițiilor și tehnicilor specifice artei actorului, participanții avut prilejul de a-și depăși emoțiile și de a-și dezvolta capacitatea de relaționare și competențele de comunicare. Pe parcursul derulării activităților, s-a urmărit manifestarea individuală și relaționarea în grup a tuturor participanților la ateliere.

Al doilea modul al „Atelierelor de dezvoltarea personală prin actorie” va cuprinde exersarea tehnicii vorbirii, a memoriei și a capacității de concentrare, dar și a expresivității gestuale, prin intermediul interpretării unor texte din opera marelui dramaturg englez William Shakespeare. Activitățile se vor desfășura săptămânal, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu (sediul nou), în perioada noiembrie 2021 – aprilie 2022, cu respectarea tuturor reglementărilor impuse de contextul epidemiologic actual.


„Atelierele de dezvoltare personală prin actorie” constituie o inițiativă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, derulată prin intermediul Compartimentului pentru Copii și Tineret. Demersul este susținut pro bono de Lucian Dragotă, actor și muzician profesionist, reprezentant al Școlii de actorie New Talent și prieten al Bibliotecii ASTRA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.