ŞTIRI SIBIU – Organele de urmărire penală au fost sesizate prin plângerea penală formulată de persoana vătămată cu privire la comiterea infracţiunii de ultraj

0
167

Prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela,  în calitate de înlocuitor al purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 04.11.2021, organele de urmărire penală au fost sesizate prin plângerea penală  formulată de persoana vătămată cu privire la comiterea infracţiunii de ultraj.

Din cercetările efectuate s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Începând cu luna iunie 2021, persoana vătămată – lucrător de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş (în vârstă de 38 ani, născut în judeţul Cluj, domiciliat în prezent în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu) a primit în mod repetat de la un bărbat (în vârstă de  29 ani, născut în judeţul Mureş, domiciliat în prezent în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu) mai multe mesaje text, audio şi audio-video prin care este ameninţat cu acte de violenţă şi cu moartea, atât el cât şi soţia şi copii săi, întrucât acesta este nemulţumit de modul în care lucrătorul de poliţie instrumentează un dosar penal în care respectivul bărbat are calitatea de persoană vătămată.

Prin ordonanţa prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, din data de 19.11.2021, s-a dispus preluarea dosarului înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş.

Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 22.12.2021, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspect pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în formă continuată, ulterior, prin ordonanţa din data de 04.01.2022, fiind pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în formă continuată.

Prin ordonanţa din data de 04.01.2022, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea suspectului, pe o durată de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în formă continuată, în aceeaşi dată dosarul fiind înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu cu propunere de arestare preventivă a inculpatului.

La data de 04.01.2022, ca urmare a propunerii de arestare preventivă formulată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a inculpatului aflat în stare de reţinere pentru o perioadă de 30 zile. 

Pe parcursul cercetărilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Poliţiei Municipiului Mediaş, precum şi şi angajaţi ai Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Sibiu

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.        

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.