În cursul nopții, pompierii militari ai ISU Sibiu au fost solicitați să intervină de urgență în sprijinul cetățenilor după cum urmează:
🔥Incendiu acoperiș sediu societate comerciala la ieșirea din localitate Slimnic spre Mândra.
📲Alerta s-a dat în jurul orei 21:30.
La fața locului s-au mobilizat prompt pompierii militari ai Detasamentului Sibiu cu 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. De asemenea s-au mobilizat și membrii SVSU Slimnic.
Au ars aproximativ 70 mp din suprafața acoperișului și s-au degradat documente și mobilierul biroului aflat la mansardă.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea unui coș de fum neizolat corespunzător.
ℹ️Autoturism intrat într-un stâlp de electricitate în localitatea Șmig.
În jurul orei 02:10, ca urmare a unui apel venit pe numărul de urgență 112, pompierii militari ai Punctului de lucru Dumbrăveni au intervenit cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale și deblocarea carosabilului. Au fost anunțați și reprezentanții furnizorului de electricitate.
Bărbatul, de cca 40 de ani, a ieșit din autoturism până la sosirea forțelor și a primit îngrijiri medicale fiind ulterior transportat la CPU Mediaș cu un traumatism cranio cerebral.
🚨 În jurul orei 06:00, un autoturism s-a răsturnat în municipiul Sibiu, Șos Alba Iulia.
2 echipaje SMURD dintre care unul cu medic precum și un echipaj de descarcerare s-au mobilizat prompt la fața locului.
Două persoane care se aflau blocate în autoturism au fost extrase, conștiente și cooperante.
Acestea au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la UPU Sibiu, policontuzionate.
𝐌𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐫𝐞 𝐚 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐬̦𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐟𝐮𝐦
ℹ️Pe timpul sezonului rece incendiile produse la gospodăriile cetățenești sunt generate în mare parte de coșurile de fum defecte sau necurățate.
ℹ️ Incendiile la coșurile de fum sunt cauzate de depunerea funinginei pe canalele de fum, fie a crăpăturilor în coș, de rosturile neumplute sau de ușițele de curățire neînchise ermetic, care favorizează producerea curentului.
ℹ️Pompierii sibieni recomandă câteva reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor la instalarea şi exploatarea coşurilor şi burlanelor pentru evacuarea fumului:
● coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie ;
● coşurile de fum se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m;
● în podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile ;
● coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii ;
● coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor cu 25 cm; în spaţiul dintre coşuri şi planşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;
● la trecerea prin acoperişuri se lasă o distanţă de cel puţin 10 cm între faţadele exterioare ale zidăriilor coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişurilor ;
● coşurile de fum vor fi prevăzute cu uşiţe pentru curăţate ;
● coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor;
● se interzice încastrarea elementelor combustibile ale acoperişurilor, planşeelor etc. în coşurile de evacuare a fumului;
● se interzice racordarea focarelor alimentate cu gaze, la canalele de fum care deservesc şi focare cu combustibil solid sau lichid;
● în spaţiile cu pericol de incendiu şi explozie, nu se folosesc burlane din tablă pentru evacuarea fumului;
● se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
⚠️ Pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor şi pentru a preveni unele situaţii neplăcute cu consecinţe grave, cetăţenii trebuie să conştientizeze că ei sunt primii responsabili în a-şi proteja locuinţele şi bunurile.