La nivel național, rata de promovare este de 32,5% (9.271 candidați promovați din 28.496 candidați prezenți).
Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale și au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2021, la nivelul județului Sibiu, este de 32,4%. Comparativ cu sesiunea august-septembrie 2021, rata de promovare a scăzut cu 0,5% (32,9%), față de sesiunea august-septembrie 2020, rata de promovare a crescut cu 3,7% (28,7% în 2020), iar față de sesiunea august-septembrie 2019 rata de promovare este mai mare cu 1,8% (30,6% în 2019).
În sesiunea august-septembrie 2022, au promovat 157 de candidați, dintr-un total de 485 candidați prezenți, 328 candidați fiind respinși (din care 126 candidați au media probelor mai mică de media 6). Precizăm că 119 candidați au absentat.
Niciun candidat nu a obținut media generală 10.
La nivelul județului Sibiu există 2 unități de învățământ cu procent de promovare de 100% (Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu și Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu), iar o unitate de învățământ are un procent de promovare de 0% (Liceul Tehnologic Mârșa).
Topul unitățior de învățământ din județul Sibiu, după procentul de promovare înainte de contestații, este:
- Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu – 100%
- Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu – 100%
- Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Siibiu – 90,91%
- Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu – 71,43%
- Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu – 66,67%
- Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu – 55,56%
- Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu – 50,00%
- Liceul de Artă Sibiu – 50,00%
- Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu – 50,00%
Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți.
Rezultatele (înainte de contestații) au fost afișate astăzi, 31 august, la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației a publicat rezultatele elevilor prin anonimizarea numelui și a prenumelui.
Contestațiile pot fi depuse astăzi, 31 august 2022 (în intervalul orar 12:00 – 18:00), la centrele de examen în care candidații au susținut probele scrise. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate SÂMBĂTĂ, 3 septembrie 2022.