Am primit cu mare tristețe vestea că domnul Iordan Nicola nu mai este printre noi, începând din această dimineață. Ne exprimăm regretul pentru trecerea sa la cele veșnice și transmitem sincere condoleanțe soției sale și familiei extinse.
Domnul Iordan Nicola a fost un profesionist al administrației publice locale, care și-a pus amprenta asupra activității mai multor instituții precum Primăria comunei Rășinari, Primăria Municipiului Sibiu, Prefectura Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu.
Colegii din Consiliul Județean Sibiu care au colaborat cu domnul Nicola, în calitatea sa de Director al Direcției Administrație Publică Locală și ulterior de secretar al județului Sibiu (din anul 2007), își amintesc de rigurozitatea sa, de perfecționismul său și de latura sa pedagogică. A fost un om echilibrat, care a avut încredere în potențialul tinerilor angajați, oferindu-le sprijin în activitatea pe care o desfășurau. A fost un specialist pe care s-au bazat toți președinții Consiliului Județean Sibiu cu care a colaborat. Experiența dobândită în administrația publică locală a fost valorificată și în asociația națională care reunea toți secretarii generali ai județelor din România, al cărei președinte a fost.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Conducerea și colectivul Consiliului Județean Sibiu
CV profesional:
Iordan Nicola (9 ianuarie 1949 – 29 decembrie 2021)
- 1975 – 1986, secretar al Consiliului Popular al Comunei Rășinari
- 1986 – 1994 – șef oficiu, șef serviciu, director la Consiliul Popular al Municipiului Sibiu, respectiv la Primăria Municipiului Sibiu
- 1994 – 1997, director general la Prefectura județului Sibiu
- 1997 – 2001, director la Consiliul Județean Sibiu
- 2001 – 2007 secretarul Municipiului Sibiu
- 2007 (martie) – 2017 (iunie), secretar al județului Sibiu