ŞTIRI SIBIU – LOCAL – O nouă viziune pentru Societatea Drumuri și Poduri SA Sibiu: retehnologizată, mai verde și mai eficientă

0
680

Drumuri și Poduri SA Sibiu a început un proces de retehnologizare și reorganizare în așa fel încât să devină o societate profitabilă, competitivă și cât mai prietenoasă cu mediul înconjurător, aceștia fiind printre pașii esențiali pe care președinta Consiliului Judetean Sibiu, Daniela Cîmpean, i-a solicitat în Scrisoarea de așteptări adresată instituției și pe care noua echipă de conducere a companiei și-a asumat-o la preluarea mandatului.

„Suntem la începutul unui demers laborios și imperios. Autoritatea tutelară a fost foarte categorică în dorința de a crește productivitatea și, odată cu ea, condițiile de administrare a drumurilor județene. În plus, la solicitarea conducerii Consiliului Județean Sibiu, Societatea Drumuri și Poduri SA trebuie să scadă impactul asupra mediului și să  reducă amprenta de carbon generată în activitatea sa.  Consiliul de Administrație și întreaga echipă de management și-au asumat fără rezerve necesitatea reorganizării și retehnologizării în scopul creșterii eficienței” – afirmă  Mihai Lisan, director general al Societății Drumuri și Poduri SA Sibiu.

Procesul de retehnologizare presupune achiziția de utilaje și echipamente noi și este posibil datorită bugetului de investiții cifrat la 1,5 milioane euro. Noile tehnologii vor avea un impact considerabil mai mic  asupra mediului față de dotările din prezent și vor necesita costuri mai mici de întreținere.

Procesul de retehnologizare va fi corelat cu restructurarea (asigurata prin noua organigrama). Conducerea societății a pus la punct, respectând toate prevederile legale, inclusiv dialogul sindical, un plan de reducere a numărului de posturi. Între acestea, aproape jumătate sunt posturi vacante momentan, pentru cele ocupate (37 de cazuri), compania fiind în stadii avansate de discuții cu alți operatori economici pentru preluarea personalului. În plus, angajații care vor părăsi Societatea Drumuri și Poduri  SA vor beneficia de un salariu compensatoriu în valoare de 5.000 lei net.

„Drumurile județului trebuie să îndeplinească toate condițiile pe care le așteaptă sibienii: să fie în stare bună, sigure și curate, iar misiunea aceasta trebuie să impacteze mediul cât mai puțin și să fie realizată în respect față de banul public. 

Reorganizarea și retehnologizarea sunt condiții obligatorii pentru o societate care vrea să țină pasul cu piața și cu așteptările oamenilor” – afirma Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Judetean Sibiu.

Societatea Drumuri și Poduri SA are în vedere, totodată, ca investițiile în echipamente și utilaje să crească gradul de competitivitate al companiei în raport cu alte firme de profil și să-i permită completarea veniturilor proprii prin contractarea altor lucrări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.