ŞTIRI SIBIU – LOCAL – MEDIAŞ – Reținut și cercetat penal pentru tâlhărie calificată

0
257

La data de 8 martie a.c., o femeie a sesizat Poliția Municipiului Mediaș cu privire la faptul că, în jurul orei 15,45, o persoană necunoscută, de sex masculin, ar fi deposedat-o prin violență de un telefon mobil pe fiica sa minoră, în vârstă de 15 ani, aflată în stația unui mijloc de transport în comun de pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș.

          Polițiștii medieșeni s-au mobilizat de urgență, iar cu ajutorul semnalmentelor oferite de către victimă s-a reușit în scurt timp identificarea și prinderea presupusului autor, pe strada Păcii din municipiul Mediaș. De asemenea, telefonul fetei a fost recuperat.

          S-a constatat că este vorba despre un tânăr în vârstă de 16 ani, din județul Mureș, față de care polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

          Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.