ŞTIRI SIBIU – LOCAL – Măsuri si restricții valabile în continuare în cadrul SCJU Sibiudupă ridicare stării de alertă

0
231

În urma ridicării stării de alertă la nivel național, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu informează cetățenii că, în cadrul celei mai mari unități sanitare din județ vor rămâne în vigoare o serie de măsuri și restricții, menite să asigure desfășurarea actului medical în condiții de siguranță atât pentru pacienți cât și pentru personalul medical și să evite apariția unor noi focare de Covid-19.

SCJU Sibiu va funcționa în continuare, până la apariția unor alte reglementări,  ca spital de nivel I pentru pacienți – cazuri suspecte sau confirmate de COVID -19.  Activitatea este organizată în continuare în zone “roșii” unde sunt internați pacienții COVID care au nevoie de spitalizare și zonele “verzi”, unde sunt internați pacienții cu alte afecțiuni.

Astfel, rămân valabile următoarele măsuri/restricții:

  • internarea pacienților în zonele „verzi” se va face în continuare pe baza unui test COVID-19 negativ;
  • purtarea măștii de protecție rămâne obligatorie în incinta SCJU Sibiu, acesta fiind o măsură de prevenție necesară pentru siguranța pacienților;
  • accesul aparținătorilor este în continuare restricționat, fiind permisă vizita unui singur  membru al familiei/reprezentant legal, o singură dată pe săptămână, pe baza unei cereri prealabile. Vizita  nu poate dura mai mult de 15 minute în total  (incluzând  triajul  epidemiologic și timpul de echipare și dezechipare). În timpul vizitei este obligatorie purtarea echipamentelor de protecție (mască, halat, botoșei).  Cererile sunt disponibile pe pagina web a spitalului.

Totodată, informăm cetățenii că a fost redeschisă intrarea situată pe bulevardul Corneliu Coposu (Maternitate) fiind facilitat astfel accesul pacienților către laboratoarele/cabinetele din zona respectivă. De asemenea, au fost reluate și internările/intervențiile chirurgicale programabile.

Avem în continuare pacienți Covid-19 internați, cu forme medii pe secții și cu forme grave în ATI iar menținerea acestor măsuri și restricții este la latitudinea fiecărei instituții sanitare, în condițiile în care nu există, deocamdată, alte reglementări legale. Măsurile nu contravin legislației în vigoare și sunt niște minime condiții pentru ca noi să putem organiza o activitate medicală de calitate. care să răspundă eficient nevoilor pacienților, în condițiile în care este evident că virusul nu a dispărut peste noapte. De altfel, din păcate, se pot observa chiar creșteri la unele state din Europa. Practic, protejăm astfel pacienții internați și personalul, pentru a nu fi nevoiți să revenim la măsuri mai drastice cum ar fi închiderea unor secții sau limitarea serviciilor, pe care le-am experimentat în trecutul nu foarte îndepărtat. Sunt convins că populația județului înțelege necesitatea acestor minime măsuri sanitare de protecție/prevenție și faptul că sunt luate tocmai în interesul direct al pacientului”, explică managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.

Prevenția,  cea mai bună cale de a rămâne sănătoși

În ceea ce privește conduita pe care trebuie să o urmăm după încheierea stării de alertă, recomandăm sibienilor să fie în continuare prudenți, să nu se expună după ridicarea restricțiilor și să aplice, la nivel  individual, minimele măsuri de siguranță, pentru a se proteja pe sine și pe cei din jur.

În acest în SCJU Sibiu recomandă:

  • utilizarea în continuare a măștilor de protecție în spațiile foarte aglomerate;
  • monitorizarea atentă a stării de sănătate și prezentarea la medic în cadrul unor simptome severe de infecție respiratorie;
  • respectarea regulilor de igienă personală.

“Cred că, în momentul actual, cu toții trebuie să acționăm cu prudență și este esențială conștiința fiecăruia dintre noi”, amai precizat managerul SCJU Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.