Cea mai frumoasa dintre legendele despre brad, este legenda populară care povesteste că „demult, tare demult, cand picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai pășeau pe acest pamant, s-a iscat din senin o furtuna, cum nu se mai pomenise. Grindina era cat oul de porumbel, vântul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase ca la venirea noptii, macar că era miez de zi.
Iisus Hristos si Sfantul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei paduri și au cerut adapost copacilor, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliți și mai înfricoșati. Mandrii stejari si fagi nu au vrut sa-i primeasca la adapostul lor, pentru ca abia isi puteau pazi frunzisul bogat de urgia cerurilor – unde sa-i mai adaposteasca si pe cei doi calatori?
Merii si perii au spus ca trebuie sa-si apere fructele, salciile si plopii s-au facut ca nu-i aud si au tacut.
Dintre toti, doar bradul s-a invoit sa le ofere adapost. El a spus: Fructe mândre pe care sa le apar nu am, frunzisul meu e facut din ace ascutite care nu se tem de grindina, oamenii mă ocolesc si mă socotesc nefolositor, dar dacă vreti sa-mi cinstiti acoperamantul cu prezenta voastra, eu vă voi primi cum voi ști mai bine si am sa învelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese.
Zis si facut. Domnul Iisus si Petru au fost paziti cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a rasarit din nou, mandru pe cer.
Atunci, iesind din adapostul cetinei, Iisus cuvanta astfel catre brad: Dintre toti copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatalui Meu, te voi răsplăti. Fie ca de azi inainte, iarna, tu sa nu-ti mai lepezi frunzisul ca ceilalti copaci, ci sa-l pastrezi vesnic. Apoi, fie ca acele tale înțepătoare să capete o mireasma care sa-i bucure pe oameni, sa le dea putere si sa le vindece bolile, astfel încât ei să te prețuiască cum se cuvine. Cât despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarna, cand toate fructele pamantului se vor fi terminat, oamenii sa te impodobeasca si sa puna pe ramurile tale toate bunatatile, iar atunci cand se vor strange in jurul tau, ei sa se gandeasca la Mine, pentru ca tu esti copacul cel mai drag Mie.
Numai ce zise acestea și Iisus disparu, împreună cu Sfântul Petre, într-o geana de lumina. A rămas în padure însă bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum si aceasta poveste murmurata de frunzisul copacilor, infiorati de minunea dumnezeiasca”.
Iisus Hristos a mai adãugat la sfârsit: “Atunci când te vor împodobi sã se gândeascã la mine, cãci tu esti pomul cel mai drag mie”….brăduțul este Pomul Vietii, inchipuind viata vesnica a lui Iisus Hristos. Iar Sfântul Bonifaciu a observat că bradul are formă de triunghi și l-a asemânat Sfintei Treimi, numindu-l de îndată un pom sfânt, un simbol al credinţei creştine şi al Crăciunului!
