Ştiri Sibiu – Femeie reţinută pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj prin amenințare

0
12

Urmare a comunicatului de presă din data de 19.08.2022, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu este abilitat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita să comunice următoarele:

La data de 23.08.2022, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, reținerea și apoi punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană de sex masculin, în vârstă de  48 de ani, care locuiește pe raza localității Netuș, comuna Iacobeni, jud. Sibiu, pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj prin amenințare.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual, există date și probe care conturează următoarea situație de fapt: în data de 17.08.2022, jurul orelor 20:48, persoana în cauză și o altă persoană (la care am făcut referire în comunicatul de presă anterior, și care este cercetată în prezent sub măsura controlului judiciar), a adus în mod nemijlocit amenințări cu acte de violență unui număr de doi polițiști aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu și care, alături de o grupă a Serviciului de Acțiuni Speciale, desfășurau o activitate de conducere a unei persoane la sediul unității de poliție, prin exercitarea unor acțiuni cu evident caracter intimidant (îndreptarea în viteză spre polițiști, înarmat cu o lopată ridicată în aer, semn al unui iminent atac, aruncarea cu o piatră în direcția lucrătorilor de poliție și pregătirea de a arunca o altă piatră în aceeași direcție), dar și prin amenințări verbale cu moartea.

În cursul zilei de astăzi, la propunerea procurorului de caz, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Agnita a dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile a inculpatului în vârstă de 48 de ani.

Pe parcursul cercetărilor penale efectuate în prezenta cauză, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu – Poliția oraș Agnita, Secția 3 Poliție Rurală Agnita și Serviciul de Acțiuni Speciale și al lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu.

Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.