ŞTIRI SIBIU – Evoluţia Covid 19, la nivel local şi naţional. 5,37 rata de incidenţă în Municipiul Sibiu. Judeţul intră în scenariul roşu, cu o rată de incidenţă de 3,38.

0
374

Instituția Prefectului-Județul Sibiu informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu și Inspectoratul Județean de Jandarmi Sibiu, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Sibiu se prezintă astfel:

De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 45.459 persoane (235 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 11 reinfectate).
Până la data curentă au fost vindecate 38.869 persoane, iar 1.665 persoane au decedat (niciun deces raportat în intervalul de referință de 24h și nu sunt raportate decese anterioare) din rândul celor confirmate pozitiv.
La ora 08:00 erau spitalizate 73 de persoane, dintre care pe ATI 6 persoane (5 adulți, 1 minor).
De la ultima raportare, au fost efectuate 753 teste, dintre care 153 RT-PCR și 600 teste rapid antigenic.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 911 persoane aflate în carantină și un număr de 637 persoane în izolare.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

68 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 1.134 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 8 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 49 de mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 de lei, din care:

  • 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, ambele în zona de competență a Poliției Orașului Dumbrăveni, fiind vorba despre un bărbat de 50 și o femeie de 30 de ani, ambii din Laslea, aceasta din urmă fiind sancționată cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar bărbatul avertizat verbal.
  • 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare iar
  • un agent economic din Mediaș a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea programului de funcționare.

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 3,38/1000.

Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

Denumire UAT Populatie Cazuri Incidenta
ORAŞ CISNĂDIE 25758 148 5,75
POIANA SIBIULUI 2343 13 5,55
MUNICIPIUL SIBIU 169733 911 5,37
ŞELIMBĂR 16297 87 5,34
SADU 2717 11 4,05
CRISTIAN 4541 16 3,52
MUNICIPIUL MEDIAŞ 55888 194 3,47
CÂRŢA 1208 3 2,48
TÂRNAVA 3372 8 2,37
ORAŞ DUMBRĂVENI 8412 19 2,26
POPLACA 1798 4 2,22
RĂŞINARI 5636 12 2,13
TILIŞCA 1422 3 2,11
RACOVIŢA 2887 6 2,08
JINA 3583 7 1,95
BOIŢA 1564 3 1,92
BRĂDENI 1652 3 1,82
RÂU SADULUI 557 1 1,8
LOAMNEŞ 2808 5 1,78
ŞURA MARE 5198 9 1,73
LASLEA 4289 7 1,63
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4314 7 1,62
ALŢINA 1878 3 1,6
ORAŞ SĂLIŞTE 6242 10 1,6
GURA RÂULUI 3804 6 1,58
APOLDU DE JOS 1274 2 1,57
IACOBENI 3420 5 1,46
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4787 7 1,46
SLIMNIC 4099 6 1,46
MICĂSASA 2075 3 1,45
DÂRLOS 3625 5 1,38
ORAŞ TĂLMACIU 8326 11 1,32
NOCRICH 3433 4 1,17
ŞURA MICĂ 3648 4 1,1
ŞEICA MARE 4615 5 1,08
MOŞNA 3758 4 1,06
ORAŞ AGNITA 11533 12 1,04
MARPOD 1004 1 1
MIHĂILENI 1107 1 0,9
ORAŞ AVRIG 15476 14 0,9
TURNU ROŞU 2484 2 0,81
BAZNA 4005 3 0,75
BRATEIU 4173 3 0,72
AXENTE SEVER 4294 3 0,7
BIERTAN 3033 2 0,66
ROŞIA 6276 4 0,64
AŢEL 1683 1 0,59
ALMA 1866 1 0,54
BÂRGHIŞ 2243 1 0,45
BLĂJEL 2336 1 0,43
HOGHILAG 2527 1 0,4
ORAŞ COPŞA MICĂ 5862 2 0,34
PORUMBACU DE JOS 3256 1 0,31
ORLAT 3309 1 0,3
ARPAŞU DE JOS 2834 0 0
BRUIU 940 0 0
CÂRŢIŞOARA 1408 0 0
CHIRPĂR 1917 0 0
LUDOŞ 670 0 0
MERGHINDEAL 1635 0 0
PĂUCA 1811 0 0
ŞEICA MICĂ 1784 0 0
VALEA VIILOR 2215 0 0
VURPĂR 3013 0 0

Instituția Prefectului-Județul Sibiu

Conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, astăzi,
15 ianuarie 2022, numărul persoanelor vaccinate/nevaccinate, confirmate cu Covid-19 și internate în unitățile spitalicești din județul Sibiu, este următorul:

Nr. Unitatea Număr pacienți COVID pozitivi internați Număr pacienți COVID pozitivi nevaccinați din total pacienți internați Număr pacienți COVID pozitivi vaccinați din total pacienți internați
1 Spitalul Clinic Județean de Urgență SIBIU 39 25 14
2 Spitalul Clinic de Pediatrie SIBIU 10 9 1
3 Spitalul de Pneumoftiziologie SIBIU 8 6 2
4 Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” SIBIU 0 0 0
5 Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” SIBIU 5 3 2
6 Spitalul General Căi Ferate SIBIU 2 1 1
7 Spitalul Municipal MEDIAȘ 8 7 1
8 Spitalul Orășenesc CISNĂDIE 1 1 0
  15.01.2022 TOTAL 73 52 21

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.062 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 178 mai mult decât în ziua anterioară. 952 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Evoluția cazurilor noi pozitive din ultimele 7 zile o găsiți în graficul de mai jos.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile

  1. Alba 35.330 144 2,20
  2. Arad 44.554 197 2,78
  3. Argeș 47.805 126 1,52
  4. Bacău 44.107 321 2,44
  5. Bihor 54.395 363 3,91
  6. Bistrița-Năsăud 20.954 209 3,05
  7. Botoșani 24.302 206 1,97
  8. Brașov 71.327 374 4,34
  9. Brăila 23.577 36 1,05
  10. Buzău 25.260 97 1,20
  11. Caraș-Severin 19.941 77 1,41
  12. Călărași 18.141 35 0,81
  13. Cluj 95.796 595 6,60
  14. Constanța 72.883 209 3,36
  15. Covasna 13.678 42 1,24
  16. Dâmbovița 37.806 136 1,54
  17. Dolj 46.405 97 1,10
  18. Galați 45.641 124 1,58
  19. Giurgiu 20.370 70 1,04
  20. Gorj 15.650 54 0,65
  21. Harghita 15.365 147 2,34
  22. Hunedoara 37.844 47 2,88
  23. Ialomița 20.050 36 1,26
  24. Iași 75.157 336 1,93
  25. Ilfov 79.893 367 4,26
  26. Maramureș 34.179 310 3,25
  27. Mehedinți 16.055 29 0,58
  28. Mureș 41.668 103 1,75
  29. Neamț 33.310 241 2,31
  30. Olt 26.695 46 0,69
  31. Prahova 65.642 206 1,81
  32. Satu Mare 22.746 213 3,52
  33. Sălaj 18.801 149 2,22
  34. Sibiu 45.459 235 3,38
  35. Suceava 43.634 488 4,99
  36. Teleorman 25.475 44 0,78
  37. Timiș 93.448 642 4,63
  38. Tulcea 14.424 48 1,50
  39. Vaslui 27.618 103 0,91
  40. Vâlcea 27.547 82 1,44
  41. Vrancea 18.598 58 1,30
  42. Mun. București 323.091 1389 4,62
  43. Din străinătate** 3.524 46
  44. Cazuri noi nealocate pe județe

7.688* 1185
TOTAL 1.895.833 10.062

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

În total, până astăzi, 15 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.895.833 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 19.117 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.776.122 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 508 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 9
2 ARAD 10
3 ARGEŞ 8
4 BACĂU 24
5 BIHOR 4
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 6
7 BOTOŞANI 7
8 BRĂILA 2
9 BRAŞOV 21
10 BUZĂU 4
11 CĂLĂRAŞI 1
12 CARAŞ-SEVERIN 6
13 CLUJ 33
14 CONSTANŢA 25
15 COVASNA 2
16 DÂMBOVIŢA 7
17 DOLJ 8
18 GALAŢI 4
19 GIURGIU 3
20 GORJ 2
21 HARGHITA 11
22 HUNEDOARA 11
23 IALOMIŢA 2
24 IAŞI 29
25 ILFOV 15
26 MARAMUREŞ 2
27 MEHEDINŢI 1
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 98
29 MUREŞ 17
30 NEAMŢ 11
31 OLT 4
32 PRAHOVA 6
33 SĂLAJ 7
34 SATU MARE 6
35 SIBIU 9
36 SUCEAVA 40
37 TELEORMAN 4
38 TIMIŞ 27
39 TULCEA 6
40 VÂLCEA 5
41 VASLUI 7
42 VRANCEA 4
Total 508

Până astăzi, 59.212 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 14.01.2022 (10:00) – 15.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 32 de decese (17 bărbați și 15 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Suceava, Vaslui, Vrancea.

Dintre cele 32 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 32 de pacienți decedați, 31 au fost nevaccinați și 1 vaccinat. Pacientul vaccinat avea vârsta cuprinsă între 50-59 ani și prezenta comorbidități.

Au fost raportate 3 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Brașov și Mureș, în luna ianuarie 2022.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.418, cu 72 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 455 de persoane, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 455 de pacienți internați la ATI, 43 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 229 sunt minori, 220 fiind internați în secții, similar cu ziua anterioară și 9 la ATI, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.337.430 de teste RT-PCR și 6.565.203 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.815 teste RT-PCR (9.642 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.173 la cerere) și 41.315 teste rapide antigenice.
În raportarea de astăzi, 15.01.2022, din alerte.ms.ro, pentru testele RT-PCR, 5 laboratoare au făcut prima raportare. Astfel, există un surplus de 7.668 teste la totalul de teste RT-PCR efectuate până în prezent. Laboratoarele au transmis e-mail-uri explicative către INSP, în care au confirmat datele raportate prin intermediul aplicației informatice.
Această corecție nu afectează numărul persoanelor pozitive, pentru că fiecare test pozitiv este raportat în coronaforms în momentul prelucrării.
Numărul de persoane pozitive de astăzi este rezultat doar din testele efectuate în ultimele 24 de ore.

Pe teritoriul României, 48.643 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.260 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.757 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 31 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.875 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 446 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 14 ianuarie, 1.771 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 380.400 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.843 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 206 în Marea Britanie, 133 în Franța, 3.125 în Germania, 97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 12 în SUA, 9 în Suedia, 146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 45 în Cipru, 8 în India, 5 în Ucraina, 9 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 8 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit și Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 201 cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

În intervalul 6 ianuarie 2022– 13 ianuarie 2022, au fost raportate 65.756.908 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.
Începând din 15 decembrie 2020, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.

ŢARA
CAZURI
CONFIRMATE DECEDAȚI

Regatul Unit 14.617.314 (+1.381.913) 150.230 (+1379)
Franţa 12.934.980 (+2.345.477) 126.305 (+1742)
Spania 7.771.367 (+986.081)   90.508 (+819)
Italia 7.971.068 (+1.404.121) 139.872 (+1827)
Germania 7.743.228 (+445.908) 115.051 (+2126)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 13 IANUARIE 2022

CAZURI CONFIRMATE
DECEDAȚI

307.373.791 (+16.759.858) 5.492.154 (+41.196)

  • Datele referitoare la numărul persoanelor vindecate, raportate zilnic în mod defalcat pe state și la nivel global, au încetat să fie prelucrate și comunicate de către centrul specializat în agregarea datelor de acest tip, respectiv Johns Hopkins CSSE.
    ** Datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 6 ianuarie 2022– 13 ianuarie 2022.
    *** CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.