ŞTIRI SIBIU – Constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare, accesul ilegal la un sistem informatic, fals informatic, în cazul tăierilor ilegale de arbori

0
276

La data de 4.11.2020 organele de urmărire penală s-au sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori, furt de material lemnos, folosirea dispozitivelor speciale de marcat în mod ilegal. Ulterior s-a dispus extinderea urmăririi penale şi pentru alte infracţiuni: constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare, accesul ilegal la un sistem informatic, fals informatic.
În fapt, din probatoriul administrat rezultă următoarele:
La sfârșitul anului 2020 mai multe persoane (angajaţi ai unui ocol silvic şi administratori ai unor societăţi comerciale ce desfăşoară activitate de exploatare a materialului lemnos) au constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea de infracţiuni la regimul silvic. Astfel, în perioada decembrie 2020 – iunie 2021 aceştia au tăiat în mod ilegal şi sustras din fondul forestier un număr de 125 de arbori de specii diferite, cauzând un prejudiciu de aproximativ 100.000 lei fără TVA.
Totodată în cursul anului 2021 mai multe persoane, unele fiind administratori ai unor societăţi comerciale cu activitate în domeniul silvic sau având legături cu astfel de societăţi, beneficiind de complicitatea unor membri ai personalului silvic, au tăiat fără drept şi sustras material lemnos de pe raza localităţilor Gura Râului, Păltiniş şi Cristian.
La data de 19.01.2020 organele de cercetare penală au dispus reţinerea unui număr de 12 inculpaţi. În cursul zilei de astăzi, 20.01.2022, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu va sesiza judecătorul de drepturi şi libetăţi cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de 9 inculpaţi, faţă de ceilalţi analizându-se posibilitatea luării măsurii preventive a controlului judiciar de către procuror.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul IPJ Sibiu, Biroul de Combatere a Delictelor Silvice şi al lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului Operațiuni Speciale Sibiu.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.        

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.