Ştiri Sibiu – Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină

0
192

Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, emis joi de ANM. Avertizarea meteo este valabilă pentru intervalul orar 12:00-23:00, în 28 de județe din țară.

În perioada amintită, cantitățile de apă vor depăși pe 30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Avertizarea Cod galben vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Tulcea, Constanța, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava.

Joi, între orele 12:00 şi 23:00, în zonele montane, local în Moldova, Transilvania, Maramureș, sudul Banatului și în zona continentală a Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.Cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.