Ştiri Sibiu – Ce au mai comis sibienii

0
262

Arestată preventiv și cercetată pentru furt calificat

          O femeie a fost arestată preventiv, fiind cercetată penal de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

          La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 12:00, prin apel 112, o femeie din Șura Mică a sesizat Poliția Orașului Ocna Sibiului cu privire la faptul că o persoană de sex feminin a pătruns prin efracție în locuința sa, reclamând furtul unor bunuri în valoare de aproximativ 9.000 de lei (200 lei, 65 euro și o cantitate de aproximativ 35 grame aur sub formă de bijuterii).

          În urma probatoriului administrat a fost identificată persoane bănuită de săvârșirea acestei fapte, respectiv a unei femeie, localnice, în valoare de 44 de ani, reușindu-se totodată, recuperarea întregului prejudiciu.

          La data de 24 octombrie a.c., împotriva acesteia s-a dispus reținerea pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu, în cursul acestei zile urmând a fi prezentată instanței cu propunere de luare a  măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

***

Update: Reținut și cercetat penal pentru tâlhărie calificată

La data de 24 octombrie a.c., instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

 Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Știrea inițială: Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu au reținut pentru 24 de ore un sibian cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, la data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 22:15, o persoană de sex feminin a sesizat faptul că în timp ce se afla pe bvd. Vasile Milea a fost abordată de o persoană necunoscută, de sex masculin, care, prin întrebuințarea de amenințări și sub pretextul că este polițist, i-a solicitat suma de 10 lei, persoana vătămată oferindu-i 27 de lei.

În baza descrierii oferite de către partea vătămată și urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din sistemul de ordine și siguranță publică au depistat și condus la sediu persoană suspectată de săvârșirea acestei fapte.

În urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției Municipiului Sibiu au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând a fi prezentat în cursul zilei instanței competente cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

***

Ordin de protecție emis de către polițiștii din Cisnădie

La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 15:30, prin apel 112, o femeie din Cisnădie a sesizat faptul că fratele său are un comportament agresiv atât la adresa ei, cât și a mamei și surorii lor, adresându-le totodată, amenințări.

În urma reacției prompte a echipajului de poliție situația a fost detensionată, aplanată iar împotriva bărbatului, în vârstă de 25 de ani, a fost emis ordin de protecție provizoriu.

Polițiștii din Cisnădie monitorizează starea conflictuală în vederea prevenirii unor evenimente negative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.