ŞTIRI SIBIU – BRĂDENI – Tatăl a anunţat la 112, că fiul de 6 ani a decedat

0
157

Compartimentul Relații Publice din cadrul I.P.J. Sibiu este abilitat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu să comunice următoarele:

La data de 4 februarie a.c., în jurul orei 09.30, prin apel 112, un bărbat din localitatea Brădeni a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 6 ani, este decedat.

De îndată, a fost constituită o echipă de cercetare formată din polițiști de investigații criminale și criminaliști, care, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-au deplasat la locuința indicată, unde, într-o cameră a locuinței, pe un pat, a fost găsit trupul neînsuflețit al unui copil, în vârstă de 6 ani, fiul apelantului.

Trupul copilului a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului.

În prezent, tatăl copilului este audiat cu privire la cele constatate de echipa de cercetare.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, efectuându-se cercetări, în vederea stabilirii situației de fapt și încadrării juridice a faptei, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.