ŞTIRI SIBIU – Atenție la utilizarea afumatoarelor!

0
186

În cursul nopții două anexe gospodăreşti au ars în totalitate în localitatea Orlat strada Victoriei.

În cursul nopții trecute, pompierii militari din cadrul Punctului de lucru Săliște, alături de membrii SVSU Orlat au intervenit de urgență cu 5 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD în localitatea Orlat strada Victoriei pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la două anexe gospodărești.

La sosirea forțelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul comun al celor două anexe (șură și afumătoare).

Totul a plecat de la scântei din jarul de la afumătoare care a ajuns la acoperișul comun al șurii unde era depozitat o cantitate mare de fân (aproximativ 3 tone ).

Incendiul a fost localizat și lichidat înainte de a afecta grav și anexele gospodărești ale vecinilor.

Pagubele înregistrate au fost următoarele :
-anexele gospodărești, șura și afumătoare au ars în totalitate pe o suprafață de aproximativ 300 mp

  • cca 3 tone de fân
  • aprox 5 mp din acoperișurile unor șuri aparținând a doi vecini au fost afectate.
    Nu au fost semnalate victime.

Măsuri de prevenire și apărare împotriva incendiilor la utilizarea afumatoarelor

În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru ” al judeţului Sibiu reaminteşte cetăţenilor obligativitatea respectării următoarelor norme de apărare împotriva incendiilor:
 
⛔ se interzice folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în apropierea clădirilor, în magazii, şuri, remize, şoproane etc. sau lângă materiale combustibile. ✅Afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie;
⛔se interzice folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.