ŞTIRI SIBIU – ARGEŞ – ACȚIUNI ZILNICE PENTRU PREVENIREA RĂSPÂNDIRII ȘI LIMITAREA INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS COV-2

0
216

Peste 300 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, au acţionat în ultimele 24 de ore pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun.

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au desfășurat 29 de acţiuni punctuale, dintre care 25 au fost organizate independent de către poliţişti, trei organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri.

În cadrul acțiunilor au fost verificate 2.751 de persoane, precum și 144 de mijloace de transport.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 153 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 164 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 16.000 de lei, după cum urmează:

– 135 de sancțiuni, în valoare de 11.000 de lei,ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;

19 sancțiuni, în valoare de 500 de lei, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.

10 sancțiuni, în valoare de 4.500 de lei, ca urmare a organizării și participării la un eveniment privat;

  •  

În ziua de 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au legitimat aproape 450 de persoane și au verificat 41 de societăți comerciale, precum și peste 20 de mijloace de transport persoane.

Cu ocazia acțiunilor au fost instruiți operatorii economici din zonele comerciale vizate.

În urma abaterilor constatate, aceștia au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei, conform Legii 55/2020, dintre care 34 ca urmare a nerespectării de către persoanele fizice a obligației de a purta masca de protecție în spațiile închise, spaţiile comerciale şi în mijloacele de transport în comun.

  •  

În ziua de 14 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au legitimat peste 176 de persoane și au verificat 8 societăți comerciale, precum și 13 de mijloace de transport persoane.

De asemenea, au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, cu avertisment.

  •  

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un apartament de pe b-dul Nicolae Bălcescu din Pitești, are loc o petrecere privată.

La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj de jandarmi, care au constatat că cele sesizate se confirmă, la adresa indicată fiind în desfășurare un eveniment privat (petrecere), la care participau 10 persoane.

Au fost identificați organizatorii, care au fost sancționați cu amenzi în valoare de 2.000 de lei, fiecare, conform Legii 55/2020.

De asemenea, ceilalți participanți la eveniment au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 500 de lei, conform art.65 lit.k din Legea 55/2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.