ŞTIRI SIBIU – ARGEŞ – Acţiuni ale IJP

0
148

Activităţi preventive desfășurate de polițiști

În ziua de 22 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități informativ-educative, pentru prevenirea faptelor de natură penală privind portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în unitățile de învățământ și în cadrul proiectului ,,NU FI VIOLENT! FII INTELIGENT!

Activitățile s-au desfășurat la Liceul Tehnologic din Mărăcineni, pe baza unui dialog, scopul fiind prevenirea și combaterea violenței în incinta și în zona adiacentă unității de învățământ.

La activități au participat 40 de elevi și 2 cadre didactice.

  •  

În ziua de 22 februarie a.c., poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 2 Poliție Polițiștii au desfășurat o activitate preventive în cadrul campaniei naţionale de prevenire a furturilor din locuinţe, săvârşită de persoane care pretind calitatea de reprezentanți ai unor companii de utilități.

Activitatea s-a desfășurat cu membrii unei asociaţii de proprietari de pe raza de competență, fiind purtate discuții cu locatarii, dar și distribuite materiale cu caracter preventiv-informativ referitor la infracțiunile contra patrimoniului săvârșire prin nesocotirea încrederii.

De asemenea, s-a atras atenția locatarilor cu privire la evitarea depozitării bunurilor pe scara blocului, cum ar fi bicicletele și trotinetele.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 207 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 40.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 7 permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.

  •  

Conducea cu viteză excesivă

În ziua de 22 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat o femeie de 26 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Nicolae Dobrin, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 119 km/h.

Femeia a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

  •  

Activități de verificare a organizării pazei

În ziua de 22 februarie a.c., polițiștii compartimentelor sisteme de securitate din cadrul Secțiilor 1, 2 și 3 Poliție Pitești au verificat organizarea pazei la nouă obiective de pe raza municipiului Pitești.

La cinci dintre obiective au fost aplicate sancțiuni contravenționale, cu avertisment, conform H.G. 301/2012, privind normele de aplicare a Legii 333/2003 privind paza obiectivelor și bunurilor, ca urmare a lipsei analizei de risc la securitatea fizică, a neimplementării măsurilor stabilite prin aceasta, precum și a neregulilor stabilite cu ocazoa intervenției firmei care asigura intervenția.

La toate obiectivele la care au fost constatate nereguli, au fost stabilite termene de remediere, la împlinirea cărora polițiștii vor reveni pentru a constata dacă cerințele au fost îndeplinite.

De asemenea, având în vedere contextul acțiunilor, reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali verificați au fost instruiți atât cu privire la modul de organizare a pazei și manipularea valorilor monetare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.