Agenția Națională de Administrare Fiscală intensifică, în anul 2022,
activitățile de îndrumare și asistență în domeniul fiscal, manifestându-și în acest
sens rolul activ pentru sprijinirea contribuabililor în vederea îndeplinirii obligațiilor
fiscale ce le revin. Astfel, Agenția Națională de Administrare Fiscală derulează trei Proiecte
pilot privind stimularea conformării voluntare, dedicat persoanelor fizice,
care se vor concentra pe educarea și informarea contribuabililor despre
obligațiile fiscale. Obiectivele acestora sunt creșterea gradului de informare și
stimularea conformării fiscale voluntare a contribuabililor persoane fizice, pentru
următoarele categorii de contribuabili:
– cadre didactice și alte persoane ce pot obține venituri din meditații,
– persoane care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor,
– persoane fizice care realizează venituri din prestarea unor activități de
înfrumusețare și întreținere corporală.
Proiectul “Venituri realizate de contribuabili – persoane fizice din
meditații, activități educaționale și alte forme de învățământ” urmărește
identificarea unor instrumente de lucru în zona conformãrii voluntare în cazul
cadrelor didactice și a altor persoane care prestează servicii de meditații, care să
aducă eficiență și rezultate satisfăcătoare, în vederea replicării pe o scară mai
largă, pe un termen mediu și lung. Într-o primă etapă proiectul se desfășoară în
județele Cluj și Sibiu. Proiectul “Venituri realizate de contribuabili – persoane fizice din
cedarea folosinței bunurilor” este un proiect pilot desfășurat la nivelul județelor
Brașov și Constanța. Proiectul își propune să prevină și să reducă fenomenul de
sub-declarare, de nedeclarare a veniturilor din chirii/cedarea folosinței bunurilor și
de neînregistrare în scop fiscal. Identificarea contribuabililor care nu se
conformează obligațiilor fiscale presupune o abordare axată pe colectarea și
publicarea de informații, în care predomină îmbunătățirea schimbului de informații
atât cu alte instituții publice, cât și cu organisme din sectorul privat.
Proiectul ”Venituri realizate de contribuabili – persoane fizice din
prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală” se va
desfășura la nivelul municipiului București (Sectoarele 1 și 3) și al județului Ilfov.
Proiectul își propune să crească gradul de informare a contribuabililor care
realizează sau care intenționează în viitor să realizeze venituri din activități de Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 înfrumusețare și întreținere corporală. O informare activă va conduce la creșterea nivelului de conștientizare a obligațiilor fiscale ce derivă din obținerea unor astfel
de venituri și va reduce riscul neconformării în cazul unor controale sau inspecții
fiscale. În perioada imediat următoare ANAF va transmite informări către
categoriile de persoane anterior menționate pentru a le fi aduse la cunoștință, în
mod corespunzator,obligațiile declarative și de plată. Reamintim că acțiunile de
control ale inspectorilor ANAF se bazează pe analize de risc riguros elaborate de
direcțiile de specialitate. Pentru a beneficia de asistență în domeniul fiscal și pentru a-și îndeplini
obligațiile fiscale corect și la timp, contribuabilii pot contacta Call-Center-ul
Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la nr. 031.403.91.60.
Pentru a solicita informații personalizate privind situația fiscală,
contribuabilii pot utiliza serviciul Spațiul Privat Virtual.