Ştiri Sibiu – Activităţi ale IJP Argeş

0
22

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate aproape 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 5 permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și la cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.

  •  

Articole contrafăcute descoperite de polițiști

În ziua de 19 mai a.c., polițiștii         Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea infracționalității la regimul bunurilor contrafăcute și a celor neconforme cu standardul unor branduri de renume.

Au fost verificate 4 societăți comerciale cu obiect de activitate comercializarea de articole vestimentare, pe raza municipiului Câmpulung.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificate (expuse spre vânzare) și ridicate un număr total de 550 articole vestimentare (treninguri, tricouri, bluze, hanorace și pantofi sport), susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemnele, desenele și modelele referitoare la mai multe mărci înregistrate.

Ca urmare a celor constatate, au fost întocmite patru dosare penale, conform art. 102 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, prejudiciul cauzat urmând a fi comunicat de tituarii mărcilor înregistrate.

  •  

Societate sancționată pentru nereguli silvice

În data de 19 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu specialiștii din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, au acționat pe raza comunei Stoenești, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale în domeniul deținerii, prelucrării, transportului și comercializării de material lemnos, ocazie cu care au verificat activitatea unei societăți comerciale din aceeași localitate.

În urma verificărilor, s-au constatat diferențe între stocul scriptic și cel faptic, în sensul lipsei cantității de 4,68 mc lemn rotund, specia paltin și 14,23 mc cherestea rășinoase.

Ca urmare a celor constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar pentru cantitatea de material lemnos lipsă, în valoare de peste 13.000 de lei, a fost dispusă măsura complementară de confiscare valorică.

  •  

Acțiune pentru combaterea braconajului piscicol

În ziua de 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, împreună cu reprezentanții A.J.V.P.S., au desfășurat activități de prevenire și combatere a braconajului piscicol și cinegetic în zona lacului de acumulare Budeasa, ocazie cu care au depistat trei bărbați, de 44 și 45 de ani, din București, respectiv de 46 de ani, din municipiul Pitești, care pescuiau, cu o ambarcațiune, în apa barajului, folosind lansete cu momeală artificială, deși este perioadă de prohibiție.

Asupra acestora nu au fost identificați pești.

În urma celor constatate, bărbații au fost sancționați contravențional, cu amenzi în valoare totală de 600 de lei, conform OUG 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.

  •  

Mandate puse în executare de polițiști

În ziua de 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, privind pe un bărbat de 59 de ani, din Bascov, condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de uz de fals.

Cel în cauză a fost încarcerat.

  •  

În ziua de 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, privind pe un bărbat de 51 de ani, din Pitești, condamnat la 3 ani și 20 de zile de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor fals și de uz de fals.

Cel în cauză a fost încarcerat.

  •  

În ziua de 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, privind pe un bărbat de 58 de ani, din Bradu, condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Cel în cauză a fost încarcerat.

  •  

În ziua de 19 mai a.c., polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Leordeni au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, privind pe un bărbat de 52 de ani, din Rătești, condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cel în cauză a fost încarcerat.

  •  

În ziua de 19 mai a.c., polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Leordeni au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Argeș, privind pe un bărbat de 48 de ani, din Rătești, condamnat la un an, 7 luni și 10 zile de închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune și uz de fals.

Cel în cauză a fost încarcerat.

  •  

Activități preventive cu elevii

Polițiștii argeșeni au continuat activitățile pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și în zonele adiacente acestora, pentru prevenirea/depistarea faptelor ce constituie contravenții prevăzute de Legea nr. 349/2002 și de Legea nr. 61/1991.

În cadrul activităților, a fost depistat și sancționat, conform HG 128/1994, privind unele măsuri pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și morală a elevilor și studenților, un agent economic, care deținea, spre vânzare, băuturi alcoolice și produse din tutun, în zona adiacentă unei unități de învățământ.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș s-au deplasat în 6 unități de învățământ gimnazial și liceal din municipiul Pitești și localitățile Bascov și Albeștii de Argeș, unde au desfășurat activități informativ-preventive, în cadrul proiectului ,,Nu fi violent! Fii inteligent!”, pentru reducerea fenomenului violenței psihologice-bullying.

De asemenea, în cadrul proiectului Proiectului Educație Rutieră- Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară s-au deplasat, alături de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, la o școală generală din municipiul Pitești, unde au prezentat regulile de circulație pe drumurile publice aplicabile minorilor, reguli de circulație cu bicicleta și modalități sigure de a traversa strada.

Totodată, s-au prezentat măsuri pentru a reducere victimizarea minorilor la plecarea în vacanțe, în locuri aglomerate și s-au prezentat metode de gestionare a situațiilor conflictuale în care sunt implicați în activitățile petrecute, atât în timpul liber, cât și în incinta unităților de învățământ.

Au fost desfășurate activități informativ-preventive și împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic, la care au participat elevi din cadrul Colegiului Național „I.C.Brătianu”. Aici s-au prezentat aspecte din activitatea specialiștilor criminaliști, trusa pentru prelevarea mijloacelor de probă, precum și evenimente întâlnite în practica judiciară.

La activitățile informativ-preventive au participat aproximativ 400 de elevi și 13 de cadre didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.