Ştiri Sibiu – ACȚIUNI DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE DROGURI

0
179

În cursul acestei săptămâni, polițiștii sibieni din cadrul Biroului Siguranță Școlară și din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din I.P.J. Sibiu, împreună cu polițiștii din cadrul S.C.C.O. Sibiu și reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și Agenției Naționale Antidrog au continuat acțiunile informativ – preventive pe linia prevenirii consumului de droguri în rândul tinerilor.

Obiectivul principal al acțiunilor este conștientizarea cetățenilor cu privire la consecințele consumului de droguri, de la deteriorarea sănătății sau chiar pierderea vieții până la consecințele operațiunilor ilicite cu astfel de substanțe.

Acțiunile s-au derulat atât în incinta Aeroportului Internațional Sibiu, cât și în unitățile de învățământ liceal care nu au intrat în vacanță.           

Astfel, adolescenții și nu numai au primit informații despre efectele negative pe care consumul de droguri le are asupra organismului, asupra dezvoltării lor, dar și asupra viitorului, cu accent pe riscul implicării în calitate de victime sau chiar de autori, în diferite fapte ilegale.

Indicii pe care adulții le pot urmări la copiii lor si care pot sugera consumul de droguri:

– schimbarea bruscă a comportamentului;

-treceri fără motiv de la veselie la tristețe, uneori chiar agresivitate neobișnuită, iar de la agresiune la liniște și delăsare;

– pierderea apetitului alimentar și nevoia de a consuma apă în mod nejustificat;

– pierderea graduală a interesului pentru școală, hobby-uri, prieteni etc;

– stări de somnolență și apatie inexplicabile, oboseală excesivă  fără o cauză aparentă;

– cheltuieli excesive, dispariția banilor sau a unor obiecte de valoare din casă;

– pete neobișnuite, mirosuri ciudate pe piele sau îmbrăcăminte.

În cazul în care observați indicii ale consumului de droguri, purtați o discuție sinceră și deschisă cu copilul dumneavoastră, oferiți-i sprijin, încredere și, împreună cu specialiști în consiliere, psihologi, grupuri de suport, ajutați-l și ajutați-vă în depășirea acestei situații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.