Ştiri Sibiu – Acţiuni ale poliţiştilor sibieni

0
25

Cercetat sub control judiciar pentru lovire sau alte violențe

La data de 18 iunie, în jurul 19:33, o femeie a apelat 112 sesizând că pe str. Ștezii din Rășinari se află căzută pe stradă o persoană de sex masculin care prezintă urme de violență la nivelul capului.

La fața locului s-au deplasat de îndată polițiști din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Şelimbăr, care în urma verificărilor efectuate au stabilit că victima (52 de ani, din Botoșani), ar fi fost agresată prin lovirea cu un corp contondent de către un bărbat de 50 de ani, din Rășinari. Localnicul de 50 de ani le-a declarat polițiștilor că între ei a avut loc o discuție în contradictoriu, pe fondul consumului de alcool, pe fondu căreia l-a agresat pe bărbat.

Echipajul SAJ prezent la fața locului, a transportat victima, conștientă, la Spital.

În urma probatoriului administrat, la data de 20 iunie, procurorul care supraveghează urmărirea penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva bărbatului din Rășinaripentru săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de lovire sau alte violențe, precum și măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile     

****

În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au continuat acțiunile de prevenire și combatere a încălcării normelor rutiere pe drumurile publice. Mai multe infracțiuni la regimul rutier au fost înregistrate în cursul zile de 20 iunie.

La data de 20 iunie, în jurul orei 11:30, o sibiancă în vârstă de 59 de ani, a condus autoturismul pe str. Ghe. Lazăr înspre str. Magheru din municipiul Sibiu, pe un sector de drum public cu acces interzis direcției sale de deplasare, iar la efectuarea manevrei de mers cu spatele a acroșat un autoturism parcat regulamentar.

Testarea alcoolscopică a femeii a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind însoțită la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Mai mult, în urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că sibianca a condus mașina fără a deține permis de conducere, exercitarea acestui drept fiindu-i suspendată.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană având exercitarea acestui drept suspendată.

La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din Cinsădie au oprit în trafic, pe str. Șelimbărului din oraș, o motocicletă care nu avea montată plăcuță de înmatriculare/înregistrare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că motocicleta era condusă de un bărbat de 35 de ani, din Mârșa, fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei din care autovehiculul face parte. Totodată, polițiștii au constatat că motocicleta nu este înmatriculată/înregistrată.

Împreună cu acesta se mai afla un motociclist, iar în urma verificărilor s-a constatat că nici acest șofer (52 de ani, din Mârșa) nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care autovehiculul face parte, iar motocicleta nu este înmatriculată/înregistrată.

În cauză, s-au deschis două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere corespunzător, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

SIGURANȚĂ ÎN TRAFIC

Stimați conducători auto, dat fiind faptul că în cursul zilei de azi sunt preconizate creșteri ale valorilor de trafic pe toate categoriile de drumuri, vă recomandăm să adoptați un comportament preventiv și prudent când vă aflați la volan și nu numai.

Circulați cu viteză adaptată, măriți distanța între autovehicule, asigurați-vă foarte bine înainte de schimbarea direcției de deplasare, nu conduceți după ce ați consumat alcool  și acordați o atenție sporită atât pietonilor care intenționează să traverseze, cât și celor care circulă pe două roți, de la motocicliști și bicicliști la utilizatorii de trotinete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.