Ştiri Sibiu – Acţiuni ale poliţiştilor argeşeni

0
151

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate aproape 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 15 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.

  •  

Cercetări finalizate de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt și complicitate la furt.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 28 martie a.c., o tânără de 18 ani și un bărbat de 21 de ani, ambii din Tufeni, județul Olt, ar fi sustras produse vestimentare dintr-un magazin aflat în incinta unui centru comercial din Pitești.

Reamintim că, în ziua de 28 martie a.c., în urma administrării probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată a celor doi.

  •  

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 09 spre 10 august 2018, în timp ce se afla în parcarea unei stații de carburanți de pe autostrada D2, din Slovacia, un bărbat de 24 de ani, din Merișani, ar fi sustras 2.000 de euro și 6.000 de coroane norvegiene din autoturismul unui cetățean norvegian.

Dosarul penal în cauză s-a constituit, initial, la nivelul autorităților judiciare din Republica Slovacă, iar cercetările au fost efectuate de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, după ce s-a realizat și admis transferul de procedură, către autoritățile judiciare române.

Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.