Ştiri Sibiu – Acţiuni ale IJP Sibiu

0
123

Bărbat din Dârlos, reținut

La data de 6 octombrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Dârlos. Acesta este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, bărbatul este bănuit că, în dimineața zilei de 3 octombrie a.c., pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri mai vechi, ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei din aceeași localitate, ar fi amenințat-o cu acte de violență, continuând apoi, pe stradă, să-i adreseze injurii.

În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 6 octombrie a.c., polițiștii medieșeni au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Mediaș, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Prinși în flagrant, cercetați penal

La data de 6 octombrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice au desfășurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic.

Cu această ocazie, în jurul orei 11,00, polițiștii au surprins 8 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani, toți din Slimnic, în timp ce tăiau ilegal arbori din fondul forestier național de pe raza comunei Slimnic. Polițiștii au constatat tăierea a 7 arbori din specia molid și a unui arbore din specia carpen.

Cele 8 persoane sunt cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori.

Polițiștii au confiscat, de asemenea, 3 drujbe care ar fi fost folosite la tăierea arborilor, iar materialul lemnos a fost predat reprezentanților ocolului silvic responsabil în vederea efectuării măsurătorilor și stabilirii prejudiciului creat.

Fără permis și cu moped neînregistrat

La data de 6 octombrie a.c., în jurul orei 18,45, în localitatea Tălmăcel, polițiștii Echipei Operative Canine din cadrul Serviciului de Ordine Publică Sibiu au oprit pentru control un moped condus pe strada Principală de către un localnic în vârstă de 29 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar mopedul este neînregistrat.

Astfel, pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.