Infracțiuni la regimul rutier, la pachet
La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 12,30, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu – Biroul Rutier pentru Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 7, la ieșirea din orașul Tălmaciu spre DJ 105G, Racovița.
La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 19 ani, în urma verificărilor efectuate rezultând că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, polițiștii au constatat că plăcuțele cu număr provizoriu aplicate pe autoturism sunt false, acestea fiind atribuite unui alt vehicul.
Pe numele tălmăceanului s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr de înregistrare fals.
În momentul opririi, tânărul era însoțit de către proprietarul autoturismului, tot un localnic, în vârstă de 17 ani, acesta având cunoștință despre faptul că amicul său nu deține permis de conducere.
Astfel, pe numele proprietarului autoturismului, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de încredințare, respectiv punerea în circulație a unui autovehicul cu număr de înregistrare fals.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Rutier Sibiu – Biroul Rutier pentru Drumuri Naționale și Europene.
Reținut și cercetat penal pentru amenințare
La data de 5 octombrie a.c., polițiștii Secției Nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au reținut un localnic în vârstă de 46 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 12,00, pe fondul unui conflict spontan, și-ar fi amenințat cu moartea un vecin, în vârstă de 52 de ani.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției Nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.