Ştiri Sibiu – Acţiuni ale IJP Sibiu

0
184

Aventuri în trafic, soldate cu reținere pentru 24 de ore

La data de 2 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au reținut un localnic în vârstă de 25 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință (2 acte materiale), distrugere din culpă (3 acte materiale), respectiv conducere fără permis (2 acte materiale).

În fapt, bărbatul, care nu deține permis de conducere, este bănuit că, în noaptea de 01/02 octombrie a.c., în timp ce se afla în localitatea Cristian, ar fi sustras un autoturism, parcat și cu cheile în contact, pe care l-ar fi condus aproximativ 3 kilometri, după care ar fi pierdut controlul direcției, oprindu-se în șanț. Bărbatul ar fi abandonat autoturismul avariat și, după o scurtă deplasare pe jos, ar fi sustras un alt turism, parcat și cu cheile în contact, și l-ar fi condus pe o distanță scurtă deoarece a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. Ambele evenimente s-au soldat doar cu pagube materiale.

În urma activităților desfășurate de către polițiști, bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost depistat în cursul zilei de 2 octombrie a.c., față de acesta fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Persoana în cauză urmează să fie prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Săliște, Post Poliție Cristian, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Scutul Pădurii

La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 11,00, pe raza satului Rod, comuna Tilișca, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au depistat un localnic în timp ce, cu ajutorul unui atelaj hipo, transporta cantitatea de 1 mc de lemn de esență mesteacăn, fără a deține documente de proveniență sau transport.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților ocolului silvic competent în zonă.

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 1 octombrie a.c., în jurul orei 04,30, pe DJ 105G, în afara localității Racovița, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Mârșa.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 1 octombrie a.c., în jurul orei 05,30, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus în Piața Unirii de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în Slimnic.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 1 octombrie a.c., în jurul orei 18,00, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, dinspre Veștem, în apropierea sensului giratoriu din intersecția cu strada Mihai Viteazul din Șelimbăr, un bărbat în vârstă de 49 de ani, din județul Vaslui, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa și l-a proiectat în alt turism aflat în coloană, evenimentul soldându-se cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a celui care a provocat tamponarea a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 00,30, în municipiul Sibiu, pe Bulevardul General Vasile Milea, polițiștii rutieri au observat cum șoferul unui autoturism nu respectă semnificația culorii roșu a semaforului.

La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Chirpăr.

Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.