Reținut, cercetat pentru mai multe infracțiuni
La data de 4 iulie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un tânăr în vârstă de 16 ani, domiciliat în Șelimbăr.
În fapt, tânărul este bănuit că, în noaptea de ½ iulie a.c., ar fi sustras dintr-un imobil din localitatea de domiciliu cheile unei motociclete, din curtea unui alt imobil ar fi sustras motocicleta, după care ar fi condus-o pe mai multe străzi din Șelimbăr, fără a deține permis de conducere și fără ca vehiculul să fie înmatriculat.
În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, furt în scop de folosință, conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Odată cu administrarea probatoriului în cauză, la data de 4 iulie a.c., polițiștii șelimbăreni au luat măsura reținerii tânărului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelulul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Alte infracțiuni la regimul rutier
La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 05,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Școala de Înot de către un localnic în vârstă de 20 de ani.
Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a relevat un rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.
La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 21,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul General Vasile Milea de către un localnic în vârstă de 31 de ani.
Testarea conducătorului auto cu aparatul Drugtest a indicat valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.
La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 22,30, pe DN 1, în afara orașului Miercurea Sibiului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus pe direcția Sibiu – Sebeș. Conducătorul auto și-a continuat însă deplasarea spre orașul Miercurea Sibiului și apoi spre localitatea Apoldu de Jos. Urmărit de către echipajul de polițiști, conducătorul auto a oprit autoturismul la intrarea în localitatea Apoldu de Jos.
S-a constatat că la volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Orlat, testarea sa alcoolscopică indicând o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După recoltarea probelor biologice, la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului s-a deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 00,30, pe strada Patrioților din orașul Cisnădie, polițiștii rutieri l-au testat alcoolscopic pe șoferul unui autoturism, rezultatul indicând o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul în vârstă de 48 de ani, din Cisnădie, a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, la nivelul Poliției Orașului Cisnădie fiind deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.