Ştiri Sibiu – Acţiuni ale IJP Sibiu

0
232

Arestat preventiv și cercetat penal pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare

La data de 3 iulie, în jurul orei 07:00, o femeie din municipiul Sibiu a sesizat prin apel 112 faptul că un sibian, concubinul mamei sale, a încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu emis de către polițiștii sibieni cu câteva ore în urmă, mai precis la ora 02:50.

La fața locului a ajuns un echipaj din cadrul I.J.J. Sibiu, urmat de un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, fiind identificat bărbatul reclamat, un sibian în vârstă de 38 de ani, iar în urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat împotriva acestuia s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu.

În fapt, la data de 3 iulie, în jurul orei 00:55, prin apel 112, o femeie (35 de ani, din municipiul Sibiu) a sesizat faptul că atât ea cât și copiii lor minori au fost amenințați cu acte de violență de către concubinul acesteia, aflat în stare de ebrietate.

Polițiștii care s-au deplasat de urgență la domiciliul femeii au emis un ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului îi era interzis să se aproprie de familia sa, însă câteva ore mai târziu, respectiv la ora 07:00, acesta a revenit și a pătruns în locuință, încălcând prevederile ordinului de protecție provizoriu emis de către polițiștii sibieni în urma primului apel 112. Și de această dată, bărbatul și-a amenințat concubina cu acte de violență.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, fiind prezentat ulterior instanței, judecătorul de drepturi și libertăți dispunând măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și amenințare.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările.

***

Cercetați  penal pentru folosirea unui minor în scop de cerșetorie

La data de 3 iulie, în cadrul activităților specifice desfășurate de către polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Sibiu pe linia prevenirii și combaterii faptelor de vagabondaj și cerșetorie, pe str. Lungă a fost depistată o femeie (în vârstă de 52 de ani) care îl determina pe fiul acesteia, în vârstă de 28 de ani, persoană cu dizabilități fizice și psihice, să apeleze la mila publicului.

În urma celor constatate, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exploatare cerșetoriei, conform art. 224 alin. 2 din codul penal.

În aceeași zonă, o altă femeie, în vârstă de 32 de ani, a fost depistată în timp ce apela la mila publicului, folosind-se de fiica sa minoră, în vârstă de 5 ani.

Și în acest caz, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea unui minor în scop de cerșetorie, conform art. 215 cod penal.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii de ordine publică au mai aplicat 4 sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991 pentru cerșetorie.

***

Au pus în pericol siguranța traficului rutier

În ultimele 72 de ore, polițiștii sibieni au continuat acțiunile de prevenire și combatere a încălcării normelor rutiere pe drumurile publice, fiind constatate numeroase infracțiuni de conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Astfel, a data de 4 iulie, în jurul orei 03:15, pe Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu, polițiștii rutieri din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 32 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La nivelul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 4 iulie, în jurul orei 01:55, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Agârbiciu de către un localnic în vârstă de 37 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 3 iulie, în jurul orei 04:25, pe Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu, polițiștii rutieri din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 32 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, sibianul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La nivelul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 3 iulie, în jurul orei 00:05, pe bvd. Victoriei din municipiul Sibiu, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 23 de ani.

La aceeași dată, în jurul orei 04:30, pe str. Școala de Înot din municipiul Sibiu, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 21 de ani.

În urma testării cu aparatul DrugTest, conducătorii auto au avut un rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, fiind însoțiți la o unitate medicală unde li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii substanței psihoactive.

În ambele situații, la nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența substanțelor psihoactive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.