Ştiri Sibiu – Acţiuni ale IJP Argeş

0
300

Reținuți de polițiști

În ziua de 09 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au reținut un bărbat de 28 de ani, din Leordeni.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 28 februarie spre 01 martie a.c., cel în cauză ar fi sustras componente auto de pe autocamioane, aflate într-o parcare adiacentă Autostrăzii A1.

În ziua de 09 mai a.c., după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.

Reamintim faptul că, în aceeași cauză, la data de 05 mai a.c., a fost reținut un tânăr de 23 de ani, ulterior, față de acesta, fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

  •  

În ziua de 09 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat (cinci acte materiale), și au reținut un minor de 16 ani, din Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada aprilie-mai a.c., minorul ar fi sustras trei biciclete, o trotinetă și o pereche de încălțări sport din scările unor blocuri din municipiul Pitești.

În ziua de 09 mai a.c., după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.

  •  

În ziua de 09 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, și au reținut un minor de 16 ani, din Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că, în după-amiaza zilei de 09 mai a.c., minorul ar fi lovit-o pe concubina sa, în urma unor discuții în contradictoriu.

În ziua de 09 mai a.c., după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 35.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 10 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și la cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.

  •  

Conducea sub influența alcoolului

În ziua de 09 mai a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului au depistat un bărbat de 53 de ani, din Stolnici, care conducea un autoturism, pe raza localității de domiciliu, fiind sub influența alcoolului.

 În urma testării cu aparatul etilotest, a rezulat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

  •  

Cercetări finalizate de polițiști

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere.

 Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 18-20 martie a.c., pe fondul unor neînțelegeri cu un vecin, un bărbat de 50 de ani, din Pitești, ar fi recurs la gestul de a distruge anvelopele unui autoturism, respectiv de a provoca deteriorarea ușii de acces într-un imobil.

Reamintim faptul că, la data de 23 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria  Pitești, au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința celui în cauză, iar după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitre în judecată.

  •  

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 26 martie 2020, un bărbat de 32 de ani, din Drăganu, a fost depistat de polițiști conducând un autoturism, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare a alcoolemiei mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă cel în cauză a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 10 martie a.c., un bărbat de 30 de ani, din Bascov, ar fi condus, pe drumurile publice, un autoturism, fără a avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.

Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.