Ştiri Sibiu – Acţiuni ale IJP Argeş

0
232

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 207 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 5 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și la cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.

  •  

Conducea sub influența alcoolului

În noaptea de 17 spre 18 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 39 de ani, din București, care conducea un autoturism pe bld. Nicolae Bălcescu din Pitești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere al celui în cauză a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

  •  

Reținut de polițiști

În ziua de 18 mai a.c., în jurul orei 10:30, un bărbat de 47 de ani, din Stolnici, a apelat la Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, adresând amenințări cu moartea față de soție și cei doi copii, acesta fiind despărțit în fapt de femeia în cauză.

Ca urmare a sesizării, polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului l-au identificat pe apelant, care a susținut în continuare aceleași aspecte cu ocazia verificărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, conform art. 206 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.

Persoana vătămată a fost identificată, cu ajutorul polițiștilor piteșteni, iar cu ocazia audierii, aceasta a formulat plângere prealabilă.

După administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

De asemenea, în urma parcurgerii procedurii de evaluare a riscului, a fost emis ordin de protecție provizoriu față de bărbatul în cauză, prin care s-a dispus măsura păstrării unei distanțe de 50 m față de soție și copii.

  •  

Cercetări finalizate de polițiști

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, conform art. 244 din Codul Penal.

Din cercetări s-a stabilit că, în anul 2021, o femeie din Pitești a fost înștiințată cu privire la instituirea unui sechestru pe autoturismul personal, ca urmare a neachitării unui împrumut pentru care persoana vătămată ar fi avut calitatea de girant.

În urma cercetărilor s-a stabilit că împrumutul în cauză ar fi fost contractat de o femeie de 53 de ani, din Pitești, care ar fi folosit datele de stare civilă ale persoanei vătămate, fără acordul acesteia.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.