ŞTIRI SIBIU – Acţiuni ale IJP

0
162

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 20,00, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe DJ 105N, în afara localității Turnu Roșu. La volan a fost identificată o tânără în vârstă de 18 ani, domiciliată în municipiul Sibiu, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că autoturismul în cauză i-a fost încredințat tinerei de către tatăl acesteia, în vârstă de 49 de ani.

În cauză, pe numele sibiencei s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, iar tatăl este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de încredințare.

La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 01,30, pe DJ 141A, în localitatea Metiș, polițiștii l-au testat alcoolscopic pe șoferul unui autoturism, rezultatul indicând o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După recoltarea probelor biologice, la nvelul Secției de Poliție Rurală Agnita, s-au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 04,30, pe DN 7, în localitatea Tălmaciu, polițiștii rutieri au observat un microbuz transport marfă al cărui conducător auto, circulând pe direcția Vâlcea – Sibiu, s-a angajat în efectuarea unei manevre neregulamentare de depășire a unui ansamblu tir, încălcând marcajul longitudinal continuu care separă cele două sensuri de deplasare.

După oprirea autoutilitarei, s-a constat că la volan se afla un tânăr în vârstă de 29 de ani, din județul Vâlcea, iar din verificările efectuate a rezultat că acesta nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză, la nivelul Biroului Drumuri Naționale și Europene, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.