Ştiri Sibiu – 68,7% reprezintă procentul rezultatelor contestate de către candidații care nu au obținut definitivatul în învățământ ca urmare a concursului din 20.07.2022, la nivelul județului Sibiu

0
213

Joi, 28.07.2022, s-a încheiat etapa de depunere a contestațiilor la rezultatele obținute de candidații care au susținut examenul de Definitivat.

Rezultatele finale se afișează la centrul de examen (Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu) și pe site-ul www.definitivat.edu.ro, în data de 4 august 2022. Persoanele care nu au promovat examenul se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susținerii examenului, a stagiului de practică de un an școlar.

La nivelul județului Sibiu, din cei 83 de candidați care au obținut sub media 8 (media minimă de obținere a certificatului de definitivat), 57 de candidați au depus contestații.

În conformitate cu ordinul nr. 5434/2020 din 31 august 2020 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, art. 40, alin. 2 – 4, în cazul în care diferenţa – în plus sau în minus – dintre nota acordată la soluţionarea contestaţiei şi nota acordată la evaluarea lucrării este mai mică de 1,5 puncte sau egală cu 1,5 puncte, rămâne definitivă nota acordată la soluţionarea contestaţiei.

În cazul în care diferenţa – în plus sau în minus – dintre nota acordată la soluţionarea contestaţiei şi nota acordată la evaluarea lucrării este mai mare de 1,5 puncte, lucrarea este reevaluată de alţi doi evaluatori, nominalizaţi prin decizie a inspectorului şcolar general, în conformitate cu prevederile procedurii specifice privind evaluarea lucrărilor scrise şi soluţionarea contestaţiilor. Rezultatul acestei ultime evaluări este definitiv, reprezintă nota finală acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei şi poate fi atacat numai prin procedura contenciosului administrativ, contestaţia reprezentând plângerea din cadrul procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

            Menționăm că media minima de promovare a examenului de definitivat este 8,00 și se calculează astfel: (7 x N.S.) + N.I.1 + N.I.2 + N.P. / 10

în care N.S. – nota obținută la examenul scris;

N.I.1 – nota obținută la prima inspecție de specialitate

N.I.2 – nota obținută la a doua inspecție de specialitate

N.P. – nota obșinută la evaluarea portofoliului didacic

            Pe discipline de concurs, situația contestațiilor depuse la notele obțiute la examenul scris este următoarea:

Proba de concursNumăr contestații depuse
AGRICULTURĂ – HORTICULTURĂ1
BIOLOGIE1
EDUCATIE FIZICĂ ȘI SPORT7
LIMBA ROMÂNĂ ȘI LITERATURA PENTRU COPII ȘI METODICA ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII14  
LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ4
LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ1
LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, MATEMATICĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII GERMANE MATERNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII/MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (INVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA GERMANĂ)      1
LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN INVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR (EDUCATOR LIMBA GERMANĂ)    2  
LIMBA ȘI LITERATURA MAGHIARĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA MAGHIARĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN INVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR (EDUCATOR LIMBA MAGHIARĂ)    1
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ2
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII/MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (INVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ)    8    
MATEMATICĂ8
PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ6
RELIGIE ORTODOXĂ1
Total general57

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.