STIRI SIBIU- 48 de copii instituționalizați la Orlat și la Prichindelul se vor muta în casele de tip familial

0
635

Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu DGASPC Sibiu, a obținut o  finanțare de peste 13,8 milioane lei din fonduri europene pentru construirea a patru case de tip familial și a două centre de zi destinate copiilor instituționalizați, dar și celor din comunitate

  • 48 de copii instituționalizați la Orlat și la Prichindelul se vor muta în casele de tip familial
  • Termen de finalizare a proiectelor: 31.12.2023

În urma demersurilor începute din anul 2020, în vederea modernizării și reorganizării serviciilor sociale oferite de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu anunță semnarea a trei contracte de finanțare, în parteneriat cu DGASPC Sibiu. Contractele au fost semnate cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ultimul dintre ele fiind încheiat în data de 5 aprilie 2022, și vizează construirea a patru case de tip familial și a două centre de zi, finanțarea fiind atrasă din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”, pentru Prioritatea de Investiții 8.1, Obiectivul Specific 8.3 „Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale”.

În urma implementării celor trei proiecte, care au ca termen de finalizare data de 31.12.2023, un număr de 24 de copii instituționalizați în prezent în Centrul de Plasament Orlat se vor muta într-un duplex care va fi amenajat în municipiul Sibiu, pe strada str. Dr. Dumitru Bagdazar nr.12 A, în incinta Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu. Alți 24 de copii aflați în Centrul de Plasament pentru copiii cu dizabilități ”Prichindelul” Sibiu (str. Bastionului) se vor muta într-un duplex construit pe strada Drumul Ocnei, nr.2 A din municipiul Sibiu. În cadrul caselor de tip familial (CTF) copiii și tinerii din centrele de plasament vor beneficia de servicii de îngrijire, servicii privind educația, sănătatea, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, dar și servicii de recreere și socializare.

De asemenea, vor fi create două centre de zi, pe strada Bastionului, unul pentru consiliere și sprijin, destinat copiilor din viitoarele case de tip familial, dar și părinților, și un alt centru destinat copiilor cu dizabilități, unde vor fi oferite servicii de recuperare.

  1. Primul contract a fost semnat în data de 20.12.2021 pentru proiectul Creșterea calității vieții copiilor din Centrul de Plasament Orlat și prevenirea separării copilului de familia sa. Valoarea contractului este de 4.712.911,51 lei, din care construcția reprezintă 3.434.060,96 lei, iar dotările 534.478,33 lei.

Acest proiect presupune înființarea a două case de timp familial, cu o capacitate de 12 locuri fiecare, prin reamenajarea și supraetajarea unui imobil situat pe strada Dr. Dumitru Bagdazar, nr.12 A, în curtea Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, imobil aflat în proprietatea Consiliului Județean Sibiu. Beneficiarii celor două case de tip familial ce se vor înființa sunt 24 de copii instituționalizați în cadrul Centrului de Plasament Orlat.

De asemenea, proiectul include și crearea unui Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii într-o clădire amplasată pe str. Bastionului nr. 6, în incinta Complexului de Servicii „Prichindelul” din municipiul Sibiu. Acest centru este destinat beneficiarilor din sistemul de protecție socială cât și pentru un număr de 30 de copii din comunitate.

Centrul va furniza servicii de consiliere privind orientarea școlară și prevenirea abandonului școlar; consiliere privind orientarea vocațională/profesională și facilitarea unui loc de muncă; consiliere privind identificarea, prevenirea și soluționarea cazurilor de abuz, neglijare și exploatare; consiliere privind facilitarea integrării în viața de familie și menținerea relațiilor armonioase dintre părinți și copii; consiliere și sprijin pentru rezolvarea unor aspecte diverse legate de dezvoltarea copiilor și consolidarea vieții de familie.

  • Al doilea contract a fost semnat în data de 16.02.2022 pentru proiectul Asigurarea unui climat familial pentru copiii din Centrul de plasament pentru copiii cu dizabilități ”Prichindelul” – Sibiu, prin construirea a două căsuțe de tip familial. Valoarea contractului este de 4.372.968,79 lei, din care construcția reprezintă 2,714,808.53 lei, iar dotările 374,046.17 lei.

Prin acest proiect vor fi înființate două case de tip familial cu o capacitate de 12 locuri fiecare, prin reamenajarea și supraetajarea construcției existente pe strada Drumul Ocnei, nr. 2 A, din municipiul Sibiu, imobil aflat în proprietatea Consiliului Județean Sibiu. Beneficiarii acestor case de tip familial vor fi 24 de copii cu dizabilități, instituționalizați în prezent în cadrul Centrului de plasament pentru copilul cu dizabilități ”Prichindelul” Sibiu, care va fi ulterior închis. Proiectul urmărește îmbunătățirea nivelului de îngrijire și asistență, prin crearea unor condiții de viață corespunzătoare, adecvate și adaptate necesităților lor specifice, respectiv prin dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viața independentă și integrare în comunitate apropiate de mediul familial

  1. Cel de-al treilea contract a fost semnat în data de 5.04.2022 pentru proiectul Asigurarea unui climat familial pentru copiii din Centrul de plasament pentru copilul cu dizabilități ”Prichindelul” – Sibiu, prin realizarea unui centru de zi. Valoarea contractului este de 4.767.255,07 lei, din care 3.468.260,53 lei pentru amenajarea centrului și 173.497,66 lei pentru dotări.

Proiectul vizează înființarea unui Centru de zi pentru copiii cu dizabilități, prin reabilitarea, modernizarea și echiparea Pavilionului 1 în care funcționează Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități ”Prichindelul”, în Sibiu, strada Bastionului nr.6. Centrul de zi va avea o capacitate de 74 de locuri, fiind destinat pentru cei 24 de beneficiari ai celor două case de tip familial ce vor fi înființate pe str. Drumul Ocnei, în vederea închiderii CPCD Prichindelul, și 50 de locuri pentru beneficiarii din comunitate.

În cadrul centrului se vor desfășura activități de asistență socială precum: informare, evaluare, recuperare pentru copiii cu tulburări din spectrul autist, cu dizabilități mentale, psihice, locomotorii şi asociate, activități de orientare vocațională, consiliere psihologică/psihoterapie, terapie, activități de recreere şi petrecere a timpului liber – evenimente culturale, sportive. Serviciile de recuperare ce vor fi furnizate în Centrul de zi includ: kinetoterapie și masaj, balneoterapie, logopedie, ergoterapie, stimulare multisenzorială.

În ceea ce privește lansarea licitațiilor pentru contractarea de servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări, până în prezent DGASPC Sibiu a demarat în data de 17.02.2022 licitația pentru realizarea primului proiect (amenajarea de CTF-uri pe str. Dr. D.Bagdazar și a unui centru de zi pe str. Bastionului), licitație la care nu s-a prezentat niciun ofertant și în consecință va fi reluată procedura de achiziție publică. În scurt timp vor fi demarate  achizițiile pentru implementarea celorlalte două proiecte.

”Asistența socială este o componentă foarte importantă pe care Consiliul Județean Sibiu o gestionează, prin intermediul DGASPC Sibiu, dar și a altor instituții aflate în subordine. Ne implicăm activ să îmbunătățim condițiile de cazare și serviciile sociale oferite beneficiarilor aflați în sistemul de protecție socială,  dar și cele oferite beneficiarilor din comunitate.

Am urmărit de la început ca prin implementarea acestor proiecte pentru care am obținut finanțare europeană să sprijinim tranziția de la sistemul de protecție clasic la cel de tip familial, prin crearea de servicii noi, oferite în casele de timp familial, care să asigure cea mai potrivită formă de îngrijire alternativă a copiilor și tinerilor, într-un cadru apropiat de cel de care se bucură copiii care cresc alături de părinți. În același timp, prin înființarea centrelor de zi, urmărim și să dezvoltăm servicii pentru comunitate care să prevină separarea copiilor de familie și să asigure terapii complexe pentru copilul cu dizabilități”, a subliniat Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, care coordonează activitatea de asistență socială și protecția copilului a DGASPC Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.