ŞTIRI SIBIU – 3,93 – rata de incidenţă în municipiul Sibiu

0
49

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 42.238 persoane (103 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 2 reinfectate). Până la data curentă au fost vindecate 36.309 persoane, iar 1.590 persoane au decedat (din 5 decese înregistrate, 0 sunt din afara intervalului de raportare, iar numărul de 5 decese corespunde intervalului de raportare din ultimele 24h*), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 200 de persoane, dintre care pe ATI 31 persoane (31 adulți, 0 minori). La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 510 teste, dintre care 81 RT-PCR și 429 teste rapide.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 822 persoane aflate în carantină și un număr de 462 persoane în izolare.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

63 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 708 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 38 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 125 de mijloace de transport, din care 16 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.450 de lei, din care:

  • 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.450 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară;
  • 4 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.

Întrucât sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, polițiștii se află permanent la datorie.

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 3,17/1000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

Denumire UAT Populatie Cazuri Incidenta
PĂUCA 1818 12 6,6
BOIŢA 1568 10 6,38
APOLDU DE JOS 1279 7 5,47
CRISTIAN 4537 23 5,07
BÂRGHIŞ 2246 11 4,9
ORAŞ CISNĂDIE 25717 125 4,86
ORAŞ
MIERCUREA SIBIULUI 4799 23 4,79
BLĂJEL 2345 11 4,69
LUDOŞ 676 3 4,44
ORAŞ AGNITA 11562 49 4,24
CHIRPĂR 1914 8 4,18
IACOBENI 3417 14 4,1
VALEA VIILOR 2218 9 4,06
TURNU ROŞU 2483 10 4,03
HOGHILAG 2528 10 3,96
MUNICIPIUL SIBIU 169970 668 3,93
ŞEICA MICĂ 1790 7 3,91
RĂŞINARI 5646 21 3,72
ŞELIMBĂR 16179 55 3,4
VURPĂR 3020 10 3,31
ŞURA MICĂ 3640 12 3,3
ORAŞ AVRIG 15500 51 3,29
NOCRICH 3427 10 2,92
ARPAŞU DE JOS 2837 8 2,82
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4326 12 2,77
RACOVIŢA 2899 8 2,76
MIHĂILENI 1107 3 2,71
ALMA 1871 5 2,67
ALŢINA 1875 5 2,67
AXENTE SEVER 4293 11 2,56
ORAŞ DUMBRĂVENI 8406 21 2,5
MICĂSASA 2079 5 2,41
AŢEL 1690 4 2,37
ORAŞ SĂLIŞTE 6249 14 2,24
ROŞIA 6272 14 2,23
SLIMNIC 4100 9 2,2
MUNICIPIUL MEDIAŞ 55991 122 2,18
LOAMNEŞ 2810 6 2,14
ORAŞ TĂLMACIU 8329 17 2,04
MARPOD 1006 2 1,99
DÂRLOS 3618 7 1,93
BRATEIU 4173 8 1,92
MERGHINDEAL 1629 3 1,84
PORUMBACU DE JOS 3262 6 1,84
SADU 2711 5 1,84
TÂRNAVA 3373 6 1,78
POPLACA 1797 3 1,67
GURA RÂULUI 3804 6 1,58
CÂRŢIŞOARA 1411 2 1,42
TILIŞCA 1425 2 1,4
BRĂDENI 1648 2 1,21
ORLAT 3309 4 1,21
ORAŞ COPŞA MICĂ 5869 7 1,19
BRUIU 945 1 1,06
MOŞNA 3769 4 1,06
ŞURA MARE 5196 5 0,96
ŞEICA MARE 4611 4 0,87
BAZNA 4005 3 0,75
BIERTAN 3037 2 0,66
JINA 3586 2 0,56
LASLEA 4269 1 0,23
CÂRŢA 1203 0 0

*Persoanele decedate:
În ultimele 24 ore

Femeie, 72 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu
Bărbat, 43 ani, ATI, nevaccinat, Sibiu
Bărbat, 65 ani, ATI, nevaccinat, Sibiu
Bărbat, 72 ani, ATI, nevaccinat, Mediaș
Bărbat, 62 ani, ATI, nevaccinat, la domiciliu

În ceea ce privește situația persoanelor vaccinate/nevaccinate, confirmate cu Covid-19, internate în unitățile spitalicești din județul Sibiu, vă informăm că astăzi, 26 noiembrie 2021, la nivelul județului Sibiu avem următoarea situație:

Nr. Unitatea Număr pacienți COVID pozitivi internați Număr pacienți COVID pozitivi nevaccinați din total pacienți internați Număr pacienți COVID pozitivi vaccinați din total pacienți internați
1 Spitalul Clinic Județean de Urgență SIBIU 93 73 20
2 Spitalul Clinic de Pediatrie SIBIU 2 2 0
3 Spitalul de Pneumoftiziologie SIBIU 40 33 7
4 Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” SIBIU 9 8 1
5 Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” SIBIU 2 2 0
6 Spitalul General Căi Ferate SIBIU 18 13 5
7 Spitalul Municipal MEDIAȘ 35 32 3
8 Spitalul Orășenesc CISNĂDIE 9 8 1
26.11.2021 TOTAL 208 171 37

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here