Situația desfășurării simulării examenului de Evaluare Națională 2021 la limba și literatura maternă

0
22

Astăzi, 31.03.2021, între orele 9.00 și 11.00, în unitățile de învățământ cu clase gimnaziale ce studiază în limba minorităților naționale din județul Sibiu, a fost susținută simularea probei de limba și literatura maternă din cadrul examenului de Evaluare Națională 2021 pentru absolvenții clasei a VIII-a.

Din cei 312 elevi care puteau susține această simulare au fost prezenți 305 elevi (97,76%), iar7 elevi (2,24%) au absentat.

Nu au existat probleme în privința organizării simulării la această probă, toate unitățile de învățământ cu clase gimnazialece studiază în limba minorităților naționale putând accesa, multiplica și distribui subiectele la timp.Nu au fost raportate situații de elevi eliminați sau elevi cu probleme de sănătate în timpul desfășurării probei.

Rezultatele elevilor la simularea examenului de Evaluare Națională 2021 se vor afișa în data de 16 aprilie 2021.

În conformitate cu OME nr. 3 449 din 05.03.2021, rezultatele obținute de elevi la  simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a ”sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”.

Notele obținute se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here