Sibiu – UPDATE: Cercetată pentru mai multe infracțiuni, o medieșeancă a fost reținută

0
122

La data de 2 februarie a.c., față de persoana în cauză s-a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Reamintim faptul că, la data de 1 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut o medieșeancă în vârstă de 57 de ani, cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, fraudă informatică, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic și fals material în înscrisuri oficiale.

În fapt, femeia este bănuită că, în perioada 2015 – 2022, în calitate de angajată a unei unități bancare cu punct de lucru în municipiul Mediaș, ar fi retras în mod repetat și fraudulos diverse sume de bani din conturile a 8 clienți ai băncii, cauzând un prejudiciu de 389.271 de lei si 63.073 de euro.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.