Sibiu – Teatrul „Gong” din Sibiu aduce „Vaca Rosalinda” la Zilele Sfântu Gheorghe

0
77

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă joi, 27 aprilie, de la orele 11:00 și 14:00, spectacolul – concert „Vaca Rosalinda” pe scena Teatrului „Andrei Mureșanu”. Evenimentul are loc în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, ediția 30.

trailer: https://vimeo.com/629053863

Antrenant și muzical, spectacolul de la Sibiu este o joacă hazlie ce se construiește ca o călătorie în lumea animalelor și o pledoarie pentru respect și acceptare. Rosalinda este o vacă specială și încântătoare, dar foarte enervantă prin atitudinea sa critică și exasperantă. Viața la fermă devine insuportabilă, iar țăranul decide să își trimită vaca departe de casă. Doar că liniștea acestora este din nou tulburată după ce în ogradă apar animale sălbatice ce au fugit să se ascundă de Vaca Rosalinda trimisă cu trenul în Africa. În încercarea de a-și reconstrui locul pașnic, fiecare animal își cântă povestea într-o înlănțuire ce va face deliciul publicului, indiferent de vârstă. Spectacolul creat de actorii Eliza Păuna, Claudiu Fălămaș, Raluca Răduca, Alexandra Șerban, Paul Bondane și Anton Balint are la bază un text original al dramaturgului german Andri Beyeler (Die Kuh Rosemarie). Actorii Teatrului „Gong” au creat un adevărat laborator muzical, experimentând narațiuni performative pline de energie. Aceștia cântă la chitară, cajon, clapă, tobe, trompetă, djembe, fluier, tamburină, drâmbă, maracas, clopote tubulare și cabasa, conturând un spectacol inventiv și eclectic. „Vaca Rosalinda – o fabulă muzicală” are o durată de aproximativ 50 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani.

Ediția din acest an a Zilelor Sfântu Gheorghe are loc în perioada 23 – 30 aprilie, reunind peste 150 de artiști locali și internaționali. Pentru mai multe informaţii actualizate, vă invităm să urmăriţi site-ul  www.zilelesfantugheorghe.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.