Sibiu – Târgul de Jucării, ediția a XVI-a

0
73

11.767 de vizitatori au trecut pragul Muzeului ASTRA în perioada 1-4 iunie 2023, interval în care aici a fost organizat evenimentul Târgul de Jucării, ediția a XVI-a. Inițiativa a reunit 29 de meșteri populari din România și din Republica Moldova, a pus în scenăateliere demonstrative, ca de exemplu cele de olărit, sau cele în care vizitatorii au învățat cum se face o căpiță din lână sau cum să confecționeze marionete și jucării din lemn. De asemenea, în același cadru am mai avut ateliere de storytelling cu pictură pe șevalet, ateliere apicole, piscicole, educaționale și trei spectacole muzicale interactive!

Pentru iubitorii sportului, în programul Târgului de jucării am avut activități de orientare în teren și curse de obstacole.

La această ediție a Târgului de Jucării, am organizat în premieră o componentă gastronomică specială, denumită sugestiv ,,Gusturile Copilăriei”. Astfel, la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului au fost amenajate 3 vetre cu  15 locuri de prăjit slănina și 3 mese pentru a pregăti preparate tradiționale din copilăria de demult. În fiecare zi din program toate preparatele gătite (slănina prăjită la țăpăruie, cartofi noi, salată) au fost epuizate!

Le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit și ne-au fost alături în realizarea acestui eveniment dedicat copilăriei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.