Sibiu – STOP RISIPEI ALIMENTARE în Piața Volantă Transilvania

0
216

Sâmbătă, 23 octombrie 2021, Consiliul Județean Sibiu, prin compartimentul Dezvoltare Durabilă lansează, în Piața Volantă Transilvania, un nou proiect privind reducerea risipei alimentare. Fiecare producător din Piață poate dona surplusul de produse la sfârșitul programului, singura condiție fiind aceea de a prezenta certificatul de conformitate care atestă valabilitatea produselor.

Acestea vor fi depozitate în spații special amenajate, fiind distribuite pe categorii în lăzi frigorifice. Pot fi donate atât produse perisabile, cât și neperisabile. Transportul se va realiza în recipiente speciale, astfel încât să ajungă proaspete și în siguranță la copiii din centrele aflate în subordinea DGASPC Sibiu.

„Doar astăzi, la momentul la care noi vorbim, la nivel global peste 15 000 de oameni și-au pierdut viața din cauza foamei. Această statistică vorbește de la sine. Ar trebui să conștientizăm cât de important este să limităm risipa alimentară!  Cumpărăm prea mult, aruncăm mult, în timp ce în unele zone ale lumii se suferă de foame, se moare de foame. Haideți să devenim responsabili în obiceiuri pentru a contribui la combaterea risipei alimentare. Să gătim acasă, din ce avem, în loc să cumpărăm preparate, să facem listele de cumpărături în mod conștient, iar atunci când avem mai mult decât e necesar, să nu mai aruncăm. Să căutăm soluții astfel încât să donăm sau să împărțim și altora produsele alimentare pe care nu le consumăm. Să contribuim împreună la un viitor mai bun, inclusiv în ceea ce privește alimentația, mai ales că traversăm acum vremuri dificile. Este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi, în comunități, acasă, pentru a combate risipa alimentară, iar cel mai bun lucru pe care îl putem face este să avem grijă de modul în care consumăm și gestionăm alimentele. Așa contribuim și la îndeplinirea obiectivelor UE și ONU în ceea ce privește combaterea risipei alimentare, și anume reducerea risipei cu 50% pe cap de locuitor până în 2030. ”, transmite Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu.

Compartimentul Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Sibiu a fost înființat ca rezultat al derulării proiectului european EUREGA Interreg Europe și are ca scop identificarea, promovarea și asistența IMM-urilor locale și a start-up-urilor, precum și realizarea unor acțiuni de comunicare și diseminare a informației pentru promovarea gastronomiei locale și implicit a producătorilor din județul Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.