Sibiu – Sfintele Paști – în siguranță alături de pompierii militari sibieni

0
100

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinătății, astfel sărbătorirea Sfintelor Paști este un moment ce poate duce la crearea de aglomerări de persoane și astfel crește riscul de a se produce evenimente nefericite. În acest context pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, vor monitoriza atent și permanent situația dinamică din teren.

Peste 200 de pompieri militari, vor fi zilnic la datorie, pentru asigurarea măsurilor de protecție respectiv intervenția promptă în cazul producerii unor situații de urgență. De asemenea, în scop preventiv și pentru asigurarea climatului de siguranță peste 45 de pompieri și 11 autospeciale de stingere vor efectua misiuni de asigurare la lăcașurile de cult din municipiul Sibiu, municipiul Mediaș, Agnita, Orlat, Cârțișoara și Pelișor, Miercurea Sibiului și Dumbrăveni, unde se preconizează aglomerări de persoane.

Pentru a evita producerea unor situații nedorite ce pot pune în pericol viața, în special în noaptea de  Înviere, recomandăm cetățenilor să respecte următoarele măsuri preventive:

  • Lumânările și candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil  și să nu fie amplasate în apropierea materialelor textile sau a altor materiale ușor inflamabile
  • În nici o situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate, și nu adormiţi cu lumânările aprinse;
  • Nu blocați cu autoturismele căile de acces la lăcașurile de cult;
  • Să menţineți uşile de acces/evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase;

În cazul sesizării unui incendiu sau a altei situații de urgență, care poate pune în pericol viața dumneavoastră sau a celor din jur, sunați de îndată la numărul unic de urgență 112 și transmiteți cât mai clar date de la locul evenimentului și locația exactă.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.