Sibiu – „SERVICII MEDICALE DE SCREENING PRENATAL PENTRU 2100 GRAVIDE DIN REGIUNEA CENTRU”

0
114

SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE DR. I A SBARCEA BRASOV, în parteneriat cu  SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTĂ SIBIU, anunță continuarea proiectului „SERVICII MEDICALE DE SCREENING PRENATAL PENTRU 2100 GRAVIDE DIN REGIUNEA CENTRU”, SMIS: 142580.

Proiectul este cofinanțat prin Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, Axa prioritară 4: Incluziunea socială şi combaterea sărăciei, Operațiunea: Creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate şi de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce pentru principalele patologii.       

Obiectivul  general al proiectului este  creșterea numărului de persoane din regiunea centru care beneficiază de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenție, depistare precoce diagnostic și tratament – screening prenatal, cu accent pe persoanele vulnerabile.

Proiectul va fi prelungit din luna iulie până în data de 29 decembrie 2023.

Până în luna iulie, de serviciile oferite în cadrul proiectului au beneficiat 1220 de paciente din Regiunea Centru, dintre care aproape 55% din mediul rural. Un procent de 69,5 % din totalul pacientelor provin din categoria grupurilor vulnerabile.

Dotări pentru un cabinet de consultații a SCJU Sibiu

În cadrul proiectului, la  SCJU Sibiu a fost organizat un cabinet medical pentru consultații care a fost dotat cu ecograf Doppler Color Hera de înaltă performanță, cu două sonde volumetrice, imprimantă și încălzitor de gel în valoare de 481.475, 43 lei cu TVA inclus și un Cardiotocograf în valoare de 10.103,1 lei cu TVA inclus.

De asemenea, au fost organizate activități de educare și promovare pe teren și activități de mediatizare în județul Sibiu și Alba, la licee, Primării (Direcții de Asistență Socială), cabinete de medici de familie și asociații.

“Ca și până acum proiectul va sigura în continuare accesul la pachetele de asistență pentru gravide, pentru persoanele defavorizate, neasigurate, atât din mediul rural cat si din cel urban, la consultații de specialitate obstetrică-ginecologie, analize de laborator inclusiv investigații genetice atunci când acestea sunt indicate”, a declarat Dr. Mureșan Ioan – Olimpiu, medic primat specialitatea Obstetrică – Ginecologie, coordonator al centrului de screening prenatal Sibiu.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

În cadrul proiectului pacientele beneficiază de seturi complete de analize, ecografii de la  confirmarea sarcinii până la momentul nașterii, screening genetic, monitorizate sarcini cu risc.

Date contact pentru paciente: Sibiu 0269211171

Brașov 0368202004.

Prelungirea proiectului va contribui la  îmbunătățirea substanțială a monitorizării gravidelor din mediile defavorizate din județul nostru și nu numai, și va aduce în prim plan necesitatea educație sanitare în cadrul comunităților privind conduita pre-natală și post-natală a viitoarelor mame”, a mai adăugat coordonatorul centrului de screening de la SCJU Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.