Sibiu – Şedinţă la Prefectură

0
177

Ieri, 04 mai 2023, la inițiativadomnului prefect Mircea Dorin Crețu, a avut loc ședința pentru eficientizarea procedurilor de aplicare a prevederilorHotărârii nr.368/2023 pentru stabilirea cuantumului, condițiilor și a mecanismului de acordare a sumelor forfetare potrivit OUG nr.15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către Statul Român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

La întâlnire au participat reprezentanți ai instituțiilor și administrațiilor publice locale din județul Sibiu și au fost dezbătute subiecte care vizează modalitățile de acordare a sumelor destinate acoperirii cheltuielilor de cazare și hrană prevăzute de actul normativ în vigoare, menționat mai sus.

Astfel, în primele 4 luni consecutive de la momentul depunerii cererii la autoritatea publică locală de domiciliu (primărie), suma va fi compusă din acoperirea cheltuielilor de cazare în cuantum diferențiat, după cum urmează: 750 lei/ lunăpentru o persoană singură, 2000 lei/ lunăpentru o familie, 600 lei/ lună pentru o persoană, pentru acoperirea cheltuielilor de hrană.

Pentru prima lună, singura condiție impusă este: cetățeanul străin să beneficieze de protecție temporară și să se înregistreze la autoritatea publică locală de domiciliu (primărie).

Pentru următoarele trei luni, solicitantul și membrii familiei acestuia, care beneficiază de sprijin și asistență umanitară din parteaStatuluiRomân,trebuie să facă dovada că sunt înregistrați la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu sau sunt încadrați în muncă pe teritoriul României.Minoriicare aparțin familiei solicitantuluitrebuie să fie înscriși (elevi/audienți) în învățământ, în calitate de ante-preșcolari, preșcolari sau elevi sau frecventează activități educaționale propuse de alte instituții, organizații și centre educaționale.

Pentru cea de-a cincea lună și până la finalul anului curent, condițiile pentru a beneficia de suma de sprijin pentru cazare (750 lei/ lunăpentru o persoană singură, 2000 lei/ lună pentru o familie) sunt ca solicitanții și membrii familiei sale să fie încadrați în muncă și să aibă înscriși copiii minoriconform modalităților descrise anterior.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România va oferi sprijin financiar cetățenilor ucraineni afectați de conflictul armat de pe teritoriul Ucrainei, printr-o înregistrare în cadrul unei aplicații disponibile în scurt timp în magazinele AppStore și Google Play.

De asemenea, informații suplimentare în limba română și ucraineanăpot fi găsite pewebsite-ul oficial www.protectieucraina.gov.ro – Secțiunea CazareTemporară și Locuire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.