Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, găzduiește sâmbătă, 25 martie 2023, de Bunavestire, un eveniment special organizat de către grupul Semințe cu suflet la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Este vorba despre Târg de semințe, inițiativă prin care 15 expozanți din Buzău, Prahova, Alba, și Constanța vor oferi gratuit semințe de legume, flori, plante aromatice și medicinale vizitatorilor interesați și vor prezenta totodată butași și plante care se pot achiziționa. În paralel, dar în aceeași locație, va fi organizat un atelier gastronomic în care vor fi pregătite preparate ca: saramură de crap, ciorbă de pește și salată de icre. Peștele folosit la gătit este pescuit din lacul din Dumbrava Sibiului, iar rețetele după care va fi pregătit au fost culese de la lipovenii din Delta Dunării.
,,Prin gestul lor voluntar de a salva semințe și de a le distribui, membrii grupului Semințe cu suflet ne îndeamnă și pe noi să le înmulțim și să le dăruim mai departe. Activitatea de a dărui semințe era una obișnuită în spațiul satului tradițional în care rudele și vecinii schimbau semințe în funcție de recolta pe care au avut-o în anul anterior, selectând astfel legumele cele mai bune și ușor de cultivat în funcție de condițiile climatice și de solul avut. Bunavestire este o mare sărbătoare a creștinismului, ea ne aduce aminte de ziua în care arhanghelul Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, taina cea din veac ce ni se descoperă prin această sărbătoare a Maicii Domnului. Sărbătoarea fiind întotdeauna în timpul Postului Mare al Paștilor, biserica a rânduit dezlegare la pește, indiferent de ziua în care cade aceasta. Cei care țin postul, au astfel ocazia să deguste la Târgul de țară preparate din pește demne de o masă de sărbătoare: ciorbă de pește, saramură de crap și salată de icre”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.
Activitățile se vor desfășura între orele 10 și 16. Târgul de semințe va începe la ora 10, până la epuizarea stocului, iar preparatele din pește se vor servi începând cu ora 13, până la epuizarea porțiilor.