SIBIU – Programul Naţional „Tabere Studenţeşti” 2021

0
150

Ministerul Tineretului şi Sportului organizează, prin Casele de Cultură ale Studenţilor, în perioada vacanţei de vară Programul Naţional „Tabere Studenţeşti” 2021. Ȋn cadrul programului, studenţii cu rezultate bune la ȋnvățătură și cei care activează într-un cadru organizat și participă la diverse manifestări culturale, artistice, ştiinţifice, sportive sau de voluntariat, se pot bucura de locuri gratuite în tabere la munte și la mare în perioada 11-31 august 2021. Beneficiarii locurilor gratuite ȋn tabere sunt ȋn număr de 104, aceștia fiind studenți la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu și studenții care activează ȋn cadrul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

”După un an de de examene, proiecte, dar și de restricții, oportunitatea de a merge ȋntr-o vacanță gratuită este mai mult decât așteptată de către tinerii studenți din Sibiu. Ne bucurăm că Ministerul Tineretului și Sportului, prin Casa de Cultură a Studenților Sibiu a decis să ofere pentru sezonul estival din acest an tabere gratuite la mare și la munte”, a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.