Sibiu – Misiunile jandarmilor sibieni în perioada 6-12 martie, pentru siguranța cetățenilor

0
104

Pentru siguranța comunității, în perioada 6-12 martie, jandarmii sibieni au desfășurat activități preventive, misiuni de menținere și asigurare a ordinii și liniștii publice, misiuni de asigurare a pazei obiectivelor și a transporturilor cu caracter special. Echipaje de jandarmerie au acționat pe raza județului Sibiu și în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În data de 9 martie, un echipaj de jandarmerie aflat în misiunea de menținere a ordinii și liniștii publice pe strada Rusciorului din municipiul Sibiu, a fost sesizat de către o persoană cu privire la faptul că două trotinete electrice au fost aruncate în zonă.
Ajunși la fața locului, jandarmii au identificat un bărbat în vârstă de 40 de ani din Constanța, acesta ar fi aruncat cele două trotinete aparținând unei firme care oferă astfel de servicii, una peste un gard și cealaltă în râul Cibin.
În această situație, cercetările sunt continuate de polițiștii sibieni.

Tot pe parcursul săptămânii trecute, jandarmii sibieni au intervenit în baza celor 16 apeluri de urgenţă prin intermediul numărului unic 112, în urma cărora au fost redirecționați de către Centrul Operațional al IPJ Sibiu.
În urma misiunilor desfășurate, jandarmii sibieni au legitimat 152 de persoane și, în pofida măsurilor proactive, au fost constatate 30 de contravenții, pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 9000 lei și 5 avertismente scrise.

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991- pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, două dintre amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea Legii nr. 171/2010 – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Jandarmii sibieni sunt permanent la datorie, pentru siguranța cetățenilor!
Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați-le ajutorul, în mod direct sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.