SIBIU – MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!

0
206

În perioada 20 – 24 ianuarie a.c., peste 150 de polițiști sibieni vor acționa zilnic pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, politie rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, polițiști de la arme, explozivi şi substanțe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor fi la datorie în perioada 20 – 24 ianuarie a.c., pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Scopul tuturor acestor activităţi nu este acela de a aplica sancţiuni, ci de a veghea la respectarea legii şi la siguranţa tuturor cetăţenilor.

Cu toate acestea, în situaţia în care vor fi constatate abateri de la prevederile legale, poliţiştii vor interveni cu fermitate şi vor dispune în fiecare caz măsurile corespunzătoare.

Polițiști rutieri și de ordine publică vor acţiona zilnic pe întreaga reţea de drumuri din județul Sibiu, pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului rutier. Pentru prevenirea accidentelor de circulație, menținerea unei atitudinii prudente în trafic și în vederea prevenirii excesului de viteză, polițiștii rutieri vor utiliza aparatura radar din dotare, inclusiv dispozitivele TrueCam.

De asemenea, polițiștii de la poliţia transporturi vor asigura măsurile de ordine publică în trenurile de călători, în staţii şi triaje de cale ferată.

Poliţiștii sibieni recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece minivacanța prilejuită de Unirea Principatelor Române în siguranţă.

În aceste zile, vă recomandăm să țineți cont de următoarele:

Atenție ÎN TRAFIC! Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.

Înainte de a pleca la drum, verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți și prognozele meteo. Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Este recomandat să nu conduceți dacă vă simţiţi obosiţi și să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele.

În locurile publice aglomerate, la piaţă, în magazine aveţi grijă de bunurile dumneavoastră! De asemenea, nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi!

Pentru protecția autovehiculului, atunci când parcați, nu uitați să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi că l-aţi încuiat. Depozitaţi bunurile în portbagaj şi nu lăsaţi, la vedere, obiecte de valoare.

Nu consumaţi, în exces, băuturi alcoolice. Comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de starea de ebrietate!

În perioada 21-24 ianuarie, cu ocazia minivacanței prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române, pompierii militari sibieni vor monitoriza permanent, dinamica intervențiilor la nivel județean, iar la nevoie vor fi dispuse măsuri imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în sprijinul cetățenilor.

Cei peste 200 de pompieri ce încadrează mijloacele tehnice din dotare vor fi zilnic, la datorie pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

Pentru că mulți cetățeni vor alege să petreacă această minivacanță  cu precădere în zonele turistice, vă recomandăm respectarea unor reguli simple, însă foarte importante, pentru evitarea producerii unor incidente și pentru a nu deveni victime ale incendiilor:

–  la sosirea în unitatea de cazare, studiați planul de evacuare în caz de incendiu; turiștii sunt obligați să se informeze despre modul de comportare și evacuare în caz de incendiu;

–  informați personalul de la recepție, dacă identificați căi de evacuare blocate;

–  verificați modalitatea de deschidere a ferestrelor;

Reamintim cetățenilor ca în această perioadă să manifeste maximă prudență la utilizarea sobelor și a mijloacelor de încălzire, iar dacă se constată defecțiuni la acestea, să fie remediate; să nu suprasolicite instalația electrică prin conectarea simultană a aparatelor casnice și să nu lase copiii nesupravegheați în locuințe.

În situația în care părăsiți locuința, recomandarea noastră este să decuplați aparatele electrice.

În cazul sesizării unui incendiu sau a altei situații de urgență, care poate pune în pericol viața dumneavoastră sau a celor din jur, sunați de îndată la numărul unic de urgență 112.

Vă dorim un sfârșit de săptămână liniștit, fără evenimente neplăcute!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.