Sibiu – Județul Sibiul va găzdui un eveniment de talie europeană

0
122

La patru ani distanță de summitul liderilor UE din mai 2019, Sibiul se pregătește pentru o întâlnire a aleșilor locali și regionali din Uniunea Europeană, eveniment organizat de Consiliul Județean Sibiu.

Între 21 și 23 iunie ac, va avea loc Conferința „Coeziunea, valoarea noastră fundamentală pentru viitorul Europei: regiuni și orașe pentru o redresare puternică și o tranziție justă”, desfășurată sub patronajul Comitetului European al Regiunilor (CoR), for în care Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, este membră încă din anul 2016.

Evenimentul va reuni membriiComisiei pentru politica de coeziune teritorială și bugetul Uniunii Europene (COTER) din cadrul forului european, condusă de Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca, pe lista subiectelor aflându-se politica de coeziune, cadrul financiar multianual și bugetul UE, cooperarea transfrontalieră, dar șidialogul dintre administrațiile regionale și cele locale pe temele dezvoltării teritoriale, amenajării teritoriului – urbanism, transporturilor și a politicilor publice de dezvoltare economică și socială.

Invitația de a alege Sibiul pentru următoarea reuniune a COTER, a fost făcută de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, care deține și calitatea de membru în două comisii de specialitate ale Comitetului European al Regiunilor, axate pe politicile economice, resurse naturale și sănătate.

„Este foarte important ca modelul european de dialog dintre autoritățile locale și cele regionale să fie preluat și în județul Sibiu, în beneficiul locuitorilor săi. Coeziunea teritorială și socială este  mijlocul prin care să integrăm comunitățile și să asigurăm o dezvoltare uniformă a întregii regiuni. Prin conferința de la Sibiu, pe care am inițiat-o alături de colegul meu Adrian Teban, primar al orașului Cugir și membru al Comitetului European al Regiunilor, vrem să ne asigurăm că bunele practici europene pot fi integrate în administrațiile locale și județene, respectând totodată identitatea culturală a zonei. La rândul nostru, vom împărtăși oaspeților programeprin care susținem meșterii și producători locali, printr-o întâlnire cu aceștia la Muzeul „Astra” din Dumbrava Sibiului și vom avea prezentări ale unor obiective industriale din zonă ”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Se estimează că numărul participanților la evenimentul de la Sibiu, care vafi alcătuit din ședința externă a comisiei, cât și din conferință, va ajunge la 400, majoritatea fiind reprezentanți ai administrațiilor locale și regionale din țările Uniunii Europene, membrii COTER, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Guvernului României.

„Județul Sibiu are avantajul de a fi relevant pentru România, atât din punct de vedere al poziționării și conectivității,cât și al ofertei economice și culturale. Ne dorim ca fiecare dintre invitații noștri să devină, la finalul evenimentului, un ambasador al județului Sibiu, al acestei zone cu locuri, obiceiuri și oameni frumoși”, a mai declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Bugetulevenimentuluide la Sibiu a Comisiei COTER este estimat la 1,4 milioane lei, din care 900 mii lei reprezintă contribuția Comitetului European al Regiunilor și 500 mii lei aportul Consiliului Județean Sibiu, sumă ce va fi supusă aprobării în următoarea ședință a consilierilor județeni.

De la aderarea României la Uniunea Europeană, CoR a mai organizat doar două reuniuni externe în țara noastră, la Timișoara și Cluj Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.