Sibiu – Jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal disputat mâine, 4 martie, pe Stadionul Municipal Sibiu

0
199

Mâine, 4 martie 2023, jandarmii sibieni împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, alături de reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, vor fi mobilizați pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal disputat între echipele CSC 1599 Șelimbăr și Dinamo București, începând cu ora 12.00, pe Stadionul Municipal Sibiu.

Pentru siguranța participanților la acest eveniment sportiv, reamintim câteva dintre obligațiile spectatorilor conform Legii nr. 4/ 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, respectiv:

  • să nu săvârșească fapte, acte sau gesturi obscene, să nu profereze și să nu scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi amenințări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
  • să nu introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
  • să nu escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
  • să nu refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine;
  • să nu se caţere pe gardul care delimiteazã spaţiul de joc de tribună;
  • să nu provoace și să nu participe efectiv la scandal în incinta stadionului;
  • să nu îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea.

Pentru a preveni producerea oricărui eveniment neplăcut, le recomandăm participanților:

  • să vină din timp la stadion, începând cu ora 10.00, ora deschiderii porților de acces, pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în stadion;
  • să manifeste răbdare, să respecte indicațiile autorităților și să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să solicite sprijinul forțelor de ordine din zonă, în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială.

Totodată, le recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea să tulbure ordinea și liniștea publică, delimitându-se de orice formă de conflict, verbal sau fizic, ce ar putea conduce la manifestări violente și facem precizarea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.

În caz de nevoie solicitați ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.